Actualitate

Astăzi, Cabinetul de Miniștri a aprobat proiectul de comasare a universităților din Republica Moldova

Astăzi, 13 iulie, Cabinetul de Miniștri a aprobat proiectul de comasare a universităților din Republica Moldova. Studenții universităților absorbite urmează a fi transferați până la 25 august 2022, potrivit ProTV.

Ulterior, actele normative prevăd consolidarea rețelei de universități pe plan național și internațional prin absorbția instituțiilor mai mici, fuziunea institutelor de cercetare cu universități cu păstrarea separată a finanțării pentru domeniul cercetare, precum și îndreptarea cheltuielilor publice din învățământul superior și cercetare spre creșterea salariilor cadrelor universitare și a cercetătorilor.

Astfel potrivit documentului:

– Universitatea de Stat din Moldova va absorbi Academia de Administrare Publică și alte 13 institute de cercetare care sunt conectate la programele de studii superioare de licență, master și doctorat ale USM. De asemenea, la USM va fi creat un centru de instruire a funcționarilor publici, iar prin cooperarea directă cu Cancelaria de Stat va furniza suport științifico-metodic autorităților publice.

– Universitatea Tehnică a Moldovei va fuziona cu Universitatea Agrară de Stat din Moldova și cu alte trei institute de cercetare. Scopul este de a fortifica sectoarele strategice ale economiei naționale și de a atrage cât mai mulți studenți în cele mai importante și actuale domenii, cum ar fi Inginerie și Științe agricole.

– Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău va absorbi Universitatea de Stat din Tiraspol, Institutul de Știinte ale Educației și Institutul de Formare Continuă cu scopul creării și consolidării unei universități pedagogice clasice care să includă toate specialitățile pedagogice. Conducerea UPS „Ion Creangă” urmează să vină cu un concept pentru dezvoltarea unui Centru Național pentru Educație și Leadership care ar contribui la formarea și dezvoltarea cadrelor didactice și manageriale.

Academia de Studii Economice din Moldova (ASEM) va fuziona cu Institutul Național de Cercetări Economice – pentru a fortifica procesul de pregătire a cadrelor în domeniul științelor economice.

Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și Institutul Patrimoniului Cultural au primit un statut aparte și urmează să fie transferate în subordinea Ministerului Culturii.

Astfel, în scopul consolidării pregătirii cadrelor pentru securitatea națională, Ministerul Educației și Cercetării, de comun acord cu Ministerul Afacerilor Interne, va înainta Guvernului – în termen de șase luni, cadrul de reglementare a fuzionării altor două instituții de învățământ superior: Academia „Ștefan cel Mare” a MAI și Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport.

Vă amintim că, săptămâna trecută, în fața Guvernului a avut loc un protest împotriva reformei învățământului superior. Mai mulți profesori și studenți s-au arătat nemulțumiți de intenția ministerului educației de a reorganiza mai multe universități.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *