Eveniment

Astăzi este Ziua mondială a femeilor din mediul rural

Ideea celebrării, în fiecare an, a unei Zile mondiale dedicate femeilor din mediul rural s-a conturat cu prilejul unei Conferințe a ONU pentru femei, care a avut loc la Beijing, în septembrie 1995. Propunerile pentru organizarea unei astfel de zile au venit din partea mai multor organizații: Federația Internațională a Producătorilor Agricoli (IFAP), Asociația mondială a femeilor din zona rurală (ACWW), Rețeaua Asociaților femeilor africane din zona rurală (NARWA) și Fundația Summitul Mondial al Femeilor (WWSF).

Acest eveniment a fost considerat modul pragmatic de a obține recunoașterea și susținerea pentru rolurile multiple asumate de femeile din mediul rural, care se ocupă de obicei cu agricultura sau dețin mici afaceri. Femeile din mediul rural reprezintă mai mult de un sfert din populația lumii. Ele contribuie la bunăstarea familiilor lor și la dezvoltarea economiei rurale. Din cauza rolului lor cheie privind producția de alimente și a siguranței acestora s-a decis ca Ziua internațională a femeilor din mediul rural să fie aniversată la 15 octombrie, cu o zi înainte de Ziua Mondială a Alimentației.

De-a lungul mai multor decenii, ONU a făcut progrese semnificative în promovarea egalității de gen, precum Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW). Egalitatea de gen nu este doar un drept fundamental al omului, dar realizarea acestuia are ramificații socio-economice enorme. Cu toate acestea, inegalitățile de gen rămâne adânc înrădăcinate în fiecare societate. Femeile nu au acces la locuri de muncă decente și se confruntă cu segregarea profesională și diferențele de salarizare între sexe. Lor le este de prea multe ori refuzat accesul la educația de bază și la asistență medicală. Femeile, în mai multe țări, suferă de violență și discriminare. Acestea sunt sub-reprezentate în procesele de luare a deciziilor politice și economice. Timp de mulți ani, ONU s-a confruntat cu probleme serioase în eforturile sale de a promova egalitatea de gen la nivel global. "UN Women" a fost creat pentru a răspunde unor astfel de provocări.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *