O stare ciudată m-a cuprins la auzul acestei știri: am avut senzația că am fost împroșcat cu flegmă în obraz. Am simțit atunci, vorba lui Eminescu, că „pe cap îmi cade cerul”. Noi, ziariștii, suntem acuzați că le vedem pe toate în negru. Recunosc sincer că de foarte multe ori, sătul de atâta negru, fac eforturi să văd albul din viața noastră, încerc să gândesc pozitiv, să aplic pe toate liniile principiul prezumției nevinovăției, ba mai mult chiar, admit că politicienii sunt oameni cu obraz, bine intenționați, cu bun simț, atenți și sensibili la ceea ce credem noi despre ei. Admit chiar și faptul că unii dintre ei sunt patrioți, gata să se jertfească pentru binele patriei și pentru interesul nostru, al celor mulți și, de cele mai multe ori, muți.
Nu este normal să pornim de la premisa că politicienii, inclusiv deputații, prin definiție, sunt niște paraziți. Ar mai avea oare sens și motivație implicarea noastră în viața Cetății dacă am ști că asta e realitatea? În fața urnelor de vot noi facem o alegere și dăm votul nostru celor pe care-i considerăm mai morali și mai onești. De ce am mai merge la alegeri dacă am ști din start că orice partid am vota, totuna vom alege niște paraziți nesimțiți?
…Da, admit ca deputații să aibă salarii bune, mai mari ca ale unor simpli bugetari. Admit, dar cu o condiție: aceste salarii să fie rezonabil de mari și să reflecte eforturile deputaților și rezultatele activității lor. Dacă comparăm 30 de mii cu 3 mii de lei, cât are un muritor de rând, ne întrebăm: au fost oare anul acesta eforturile deputaților de zece ori mai mari decât ale unui simplu bugetar? Un cetățean „mediu” al RM face banii aceștia într-un an. Cazul e grav sub aspect moral. Știe toată lumea că anul acesta deputații s-au jucat de-a parlamentul și de-a țara, se convocau din când în când și transformau ședințele în plen în reprezentații de circ. Anul acesta, parlamentul a fost cea mai ineficientă instituție a statului și pentru prestanța lor lamentabilă, deputații, în mod normal urmau să fie pedepsiți, inclusiv cu tăierea salariilor. Ei însă și-au suplimentat salariile cu „un ajutor material pentru tratament”… Să fie sănătatea lor un patrimoniu național care trebuie ocrotit și plătit din impozitele noastre?
Chestiunea mai are un aspect, extrem de important: la votarea acestei hotărâri nu au existat divergențe. În spiritul unei unanimități totale și a unei solidarități de beton au votat, în devălmășie frățească, comuniștii, peledemiștii, pediștii, liberalii vechi și liberalii noi, „reformatori”.
Nu este normal să pornim de la premisa că politicienii, inclusiv deputații, prin definiție, sunt niște paraziți. Ar mai avea oare sens și motivație implicarea noastră în viața Cetății dacă am ști că asta e realitatea? În fața urnelor de vot noi facem o alegere și dăm votul nostru celor pe care-i considerăm mai morali și mai onești. De ce am mai merge la alegeri dacă am ști din start că orice partid am vota, totuna vom alege niște paraziți nesimțiți?
…Da, admit ca deputații să aibă salarii bune, mai mari ca ale unor simpli bugetari. Admit, dar cu o condiție: aceste salarii să fie rezonabil de mari și să reflecte eforturile deputaților și rezultatele activității lor. Dacă comparăm 30 de mii cu 3 mii de lei, cât are un muritor de rând, ne întrebăm: au fost oare anul acesta eforturile deputaților de zece ori mai mari decât ale unui simplu bugetar? Un cetățean „mediu” al RM face banii aceștia într-un an. Cazul e grav sub aspect moral. Știe toată lumea că anul acesta deputații s-au jucat de-a parlamentul și de-a țara, se convocau din când în când și transformau ședințele în plen în reprezentații de circ. Anul acesta, parlamentul a fost cea mai ineficientă instituție a statului și pentru prestanța lor lamentabilă, deputații, în mod normal urmau să fie pedepsiți, inclusiv cu tăierea salariilor. Ei însă și-au suplimentat salariile cu „un ajutor material pentru tratament”… Să fie sănătatea lor un patrimoniu național care trebuie ocrotit și plătit din impozitele noastre?
Chestiunea mai are un aspect, extrem de important: la votarea acestei hotărâri nu au existat divergențe. În spiritul unei unanimități totale și a unei solidarități de beton au votat, în devălmășie frățească, comuniștii, peledemiștii, pediștii, liberalii vechi și liberalii noi, „reformatori”.
Nu vă mai cred, domnilor deputați patrioți și democrați, mi-e silă de voi, aștept alegerile, știu că nu voi putea schimba nimic, dar măcar m-oi răcori…
