Atac armat la Paris, soldat cu un mort şi patru răniţi. Un suspect a fost arestat, iar complicele lui se află în libertate
O persoană a fost împuşcată mortal şi alte patru au fost rănite, luni seară, la Paris, relatează AFP.
În jurul orei locale 21.35 (22.35, ora României), doi indivizi au coborât dintr-un vehicul şi au împuşcat alte două persoane aşezate pe terasa unui bar, pe strada Popincourt, din arondismentul 11, au declarat surse din cadrul poliţiei pentru Le Figaro. Unul dintre cei doi agresori a fost arestat, dar al doilea a reuşit să scape.
Atacul armat s-a soldat cu un mort şi patru persoane cu răni uşoare.
”Am văzut sosind o maşină, au ieşit cu o armă – aş zice că a fost un pistol-mitralieră sau un Kalaşnikov – au tras şi au plecat”, a declarat şeful unui restaurant din apropiere pentru AFP.
”Am avut timp să spun personalului să intre înăuntru. Toată lumea a fugit. A durat 20-30 de secunde. Am înţeles imediat că este vorba de o reglare de conturi şi că celelalte restaurante nu vor fi afectate”, a asigurat proprietarul restaurantului din acest cartier marcat de atacurile din ianuarie şi noiembrie 2015.
Persoanele rănite nu păreau să fi fost rănite de gloanţe, potrivit primelor probe strânse de poliţie. Pe trotuarul din faţa barului erau multe scaune şi un perimetru de securitate a fost impus de poliţişti, a notat la faţa locului un jurnalist AFP.
A fost deschisă o anchetă pentru ”omucidere voluntară şi tentativă de omucidere voluntară”, de care se ocupă districtul al II-lea al poliţiei judiciare din Paris, a declarat pentru AFP o sursă familiară cu incidentul.
”Un atac armat care a avut loc în această seară s-a soldat cu un mort şi patru răniţi într-un bar din Chicha, de pe strada Popincourt. Niciun element în acest stadiu nu face posibilă cunoaşterea cauzelor acestui act barbar. Clienţii barului l-au prins pe unul dintre cei doi agresori, iar celălalt a reuşit să fugă”, a mai declarat primarul arondismentului 11, François Vauglin, pe contul său de Twitter.
”Poliţia naţională caută foarte activ” al doilea suspect, iar o unitate medico-psihologică ”va fi deschisă cât mai curând posibil pentru rezidenţi şi martori”, a adăugat Vauglin.
Ministrul Transporturilor Clément Beaune şi-a exprimat ”imensa tristeţe şi furie” în faţa ”acest act dramatic”. El a făcut apel la ”mobilizarea totală în vederea salvării victimelor şi arestarea vinovaţilor”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!