Actualitate

Atac cu sabia într-o biserică din Indonezia. Mai mulți răniți printre care și un polițist

„Patru persoane au fost rănite în acest incident dar încă nu putem determina încă motivarea făptuitorului", a declarat purtătorul de cuvânt al poliției din Yogyakarta.

Un credincios prezent în biserică la momentul atacului, Andhi Cahyo, a declarat că la câteva minute după începerea slujbei, un membru al congregației a intrat în biserică, având răni vizibile în regiunea capului. Un tânăr care ținea în mână o armă ascuțită îl urmărea pe acesta.

„Toată lumea a început să se panicheze și să țipe, eu încercam să-mi salvez soția și copiii", a mai declarat Cahyo .
Oamenii au ieșit din biserică printr-o altă ușă, iar agresorul i-a urmărit, distrugând în același timp tot ce a putut în incinta bisericii.
Poliția a sosit imediat la fața locului și a tras un foc de avertizare în aer, dar atacatorul a refuzat să se predea.

„După ce focul de avertizare a fost tras, atacatorul s-a îndreptat spre polițiști. Oamenii legii l-au împușcat pe acesta în stomac, dar el a reușit să-l rănească pe un polițist înainte de a fi imobilizat", a mai declarat Cahyo.
Toate victimele au fost duse la spitalul din localitate pentru tratament.

Incidentul a fost cel mai recent atac îndreptat împotriva creștinilor în Indonezia, țară în care trăiesc un număr semnificativ de creștini.
În 2016, mai mulți copii au fost răniți după ce un bărbat a aruncat un cocteil Molotov într-o biserică în timpul slujbei de duminică.(Channel News Asia)

Sursa: Evz.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *