Politică

Atac masiv, violent asupra Kievului: apărarea antiaeriană ucraineană a fost pusă la grea încercare în primele ore ale dimineții de vineri

Apărarea antiaeriană a avut din nou de lucru în zorii zilei de vineri la Kiev şi în alte oraşe din Ucraina, ţinte în ultimele zile ale unor bombardamente intense din partea forţelor ruse, informează AFP, citat de Agerpres.

Oficiali militari şi mass-media au raportat explozii inclusiv în Liov şi Rivne, în vestul ţării, dar şi la Herson, în sud. Şeful administraţiei civile şi militare din regiunea Krivîi Rih (sud), Oleksandr Vilkul, a făcut apel ca locuitorii să rămână în adăposturi şi a raportat explozii.

În noaptea precedentă, Kievul şi alte câteva oraşe ucrainene au fost vizate de un val de lovituri cu rachete ruseşti. Armata ucraineană a susţinut că a doborât aproape toate proiectilele. Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării a declarat că a lovi şi a distrus toate ţintele raidurilor sale nocturne.

Administraţia civilă şi militară de la Kiev a apreciat că atacurile ruseşti efectuate de la începutul lunii mai au fost “fără precedent în ceea ce priveşte puterea, intensitatea şi varietatea lor”

În privinţa situaţiei de pe front, liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin a apreciat drept improbabilă o capturare în zilele următoare a oraşului Bahmut din estul Ucrainei.”Este puţin probabil ca Bahmut să fie cucerit complet mâine sau poimâine”, a scris Prigojin pe Telegram joi seară, raportând lupte grele în suburbiile de sud-vest ale oraşului.”Bahmut nu a fost cucerit încă. Este o suburbie numită Samolet. Este o fortăreaţă inexpugnabilă, formată din şiruri de blocuri (…) Acolo au loc în acest moment cele mai grele bătălii”, a mai spus şeful mercenarilor Wagner. “O rugăminte importantă, aşadar: fericirea iubeşte tăcerea. Lăsaţi-ne să terminăm treaba”, a adăugat el.

Bătălia pentru acest oraş din Donbas este cea mai sângeroasă şi cea mai lungă de la începutul invaziei ruse, pe 24 februarie 2022.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *