Ultima oră

Atentat cu bomba la o sectie de politie din Irlanda de Nord

O maşină capcană a explodat, în faţa unei secţii de poliţie din Irlanda de Nord. Trei persoane au fost rănite.

Bomba instalată într-o maşină abandonată a explodat în faţa secţiei de poliţie din Newtownhamilton, Irlanda de Nord.

Atentatul a fost anunţat printr-un apel telefonic anonim, însă bomba a apucat să explodeze înainte ca echipele de genişti să ajungă la faţa locului.

Trei persoane au fost rănite de explozie, dar vor supravieţui, spun autorităţile, care au evacuat locuitorii din zonă.

Explozia vine la numai o săptămână după ce o bombă similară a fost dezamorsată de geniştii armatei în acelaşi oraş.

Tot joi noapte, în jurul orei 23:30, o bombă artizanală a explodat în spatele unei case din Chestnut Hill.

Locuitorii casei nu au fost răniţi, însă mai multe geamuri au fost sparte de suflul exploziei.

Sursa: ziare.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *