Social

ATENȚIE la manipulări! Ministerul Apărării, despre chemarea cetățenilor la Centrele Militar-Teritoriale: „Nu au legătură cu situația din regiune”

Ministerul Apărării atenționează cetățenii despre manipulările în mediul online cu privire la ordinele de chemare a cetățenilor la Centrele Militar-Teritoriale.

Potrivit Ministerului, expedierea ordinelor de chemare nu are nicio legătură cu situația de securitate din regiune, scrie TV8.

„Conform procedurii, ordinele de chemare sunt expediate cetățenilor Republicii Moldova în conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 77 din 31.01.2001 pentru aprobarea Regulamentului privind activitatea administrativ-militară și efectivul-limită al organelor administrativ-militare, dar și în scopul actualizării bazei de date a Centrelor Militar-Teritoriale. Aceste acțiuni se efectuează în mod constant”, menționează instituția.

În context, Ministerul Apărării roagă cetățenii să fie vigilenți pe marginea acestui subiect.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *