Social

ATENȚIE. Măsuri speciale de protecție în zona lacului Hârbovăț, în cazul depistării resturilor de rachetă, anunță MAI

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a aplicat măsuri speciale de protecție a lacului Hârbovăț, raionul Anenii Noi. Acțiunile au fost întreprinse în urma depistării, acum o zi, a resturilor de rachetă și existența suspiciunilor că pe fundul lacului s-ar putea afla componenta cu explozibil, informează MOLDPRES.

Potrivit MAI, în prezent, în zonă este interzis accesul persoanelor, iar poliția asigură paza perimetrului. La fața locului sunt efective ale Poliției naționale, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Carabinieri și ale Poliției de Frontieră.

De asemenea, și specialiștii Bombteh ai Inspectoratului General al Poliției sunt prezenți la fața locului. Aceștia analizează soluția optimă pentru înlăturarea explozibilului, în ipoteza în care pe fundul lacului ar putea fi găsită componenta acestuia. Totodată, specialiștii în domeniu hidrotehnic întreprind acțiuni de pompare a apei din lacul Hârbovăț pentru a facilita intervenția specialiștilor pirotehnicieni.

Ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, este prezent la fața locului pentru a inspecta efectivele și a se asigura că cetățenii și angajații sistemului afacerilor interne se află și vor acționa în siguranță. 

„Precizăm că nu există pericol pentru populație, zona fiind izolată, iar primele locuințe se află la o distanță de 1 kilometru față de zona de pericol”, a specificat MAI.

Localnicii din Hârbovăț au anunțat autoritățile că în lacul din apropiere au observat unele componente care puteau proveni de la o rachetă, care s-ar fi prăbușit în acea zonă. Autoritățile au confirmat că resturile provin de la o rachetă aeriană, urmând ca specialiștii să identifice tipul și proveniența de fabricație a acesteia.

img23007582
img23007582
img23007582

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *