Cu inițiativa noastră se solidarizează cetățeni simpli, artiști, instituții de presă și de cultură. Ne-am bucurat că recent a susținut Campania TIMPULUI și colegul nostru, jurnalistul Nicolae Negru, care semnează în „Ziarul național” de vineri, 14 februarie, articolul ”Vorbesc românește, sunt moldovean/român”.

Când am lansat Campania „Vorbesc românește, sunt deci român” am fost conștienți de reacțiile ce pot urma. Am știut că unii ne vor reproșa că sloganul e „greșit” fiindcă nu toți care vorbesc limba română sunt români. Un alt „argument” va fi cel tradițional: foarte mulți moldovenii nu sunt încă pregătiți să-și asume identitatea etnică românească și de aceea, că să nu-i speriem și să nu „radicalizăm” societatea trebuie s-o luăm …„mai pe ocolite”.

E adevărat, mulți moldoveni din RM nu se autoidentifică drept români. Acest fapt este o urmare a unor etnopolitici antiromânești promovate de Rusia de la 1812 încoace. Rușii (prin coloana a cincea de la Chișinău) n-au renunțat la negarea ideii etnice românești în RM, operând în continuare cu grave falsuri etnoistorice. Efectul etnodistructiv al acestor politici e pe față. Aici lucrurile sunt foarte clare și nu are rost să insistăm. Problema e că trebuie să fim atenți, să vedem până unde mergem „pe ocolite” , ca să nu ajungem acolo …de unde am pornit, adică de la falsul rusesc că există o națiune moldovenească diferită de cea română. Despre raportul „moldoveni-români„ s-a scris mult. Acum doi ani, istoricul A, Petrenco, referindu-se la viitorul recensământ, scria: „Da, suntem MOLDOVENI, pentru că trăim pe o parte a fostului Principat Moldova. Fiind MOLDOVENI, suntem în acelaşi timp ROMÂNI, adică facem parte dintr-un neam mai mare, care nu se limitează doar la spaţiul Pruto-nistrean”.

Să revenim în acest context la articolul lui N. Negru. El este îngrijorat de faptul că sloganul „Vorbesc românește, sunt, deci, român” nu ne-ar permite „să evităm clivajul artificial, ideologic moldovean/român. Aceste două cuvinte sunt sinonime". (…) N. Negru crede că acest slogan ne duce „pe o cale greșită, a unei alte divizări cu consecințe periculoase: încercând să eliminăm o divizare pe criterii geografice, pe linia Prutului, riscăm să aprofundăm o împărțire artificială, nu pe criterii fundamentale, de natură etnolingvistică, ci temporare, schimbătoare, fie consecință a ignoranței, fie a preferințelor de natură politică sau geopolitică, a populației autohtone din R. Moldova”. Drept soluție N. Negru propune ca „naționalitate” să se indice „moldovean/român”, iar la limba vorbită – „moldovenească/română”.

Cu ce suntem și cu ce nu suntem de acord

Fără îndoială, din punct de vedere tehnic, propunerea domnului Negru („la rubrica naționalitatea să se indice „moldovean / român”, iar la limba vorbită – „moldovenească / română”) este corectă, moldovean/român însemnând, respectiv, cetățean al R. Moldova de etnie română.

Practica însă bate gramatica, de aceea ne întrebăm: Ce dorește să afle Statistica de la noi? Vorba e că la chestionare vor răspunde DOAR cetățenii RM (toți cei de naționalitate (civică) moldovenească ), deci, naționalitatea e cunoscută și fără recensământ, ceea ce înseamnă că se dorește a se afla ETNIA …”moldovenilor civici”! Iată de ce, și sloganul (îndemnul) nostru “Vorbesc românește, sunt, deci român” este adresat moldovenilor (etnicilor români din R. Moldova), pentru că doar ei sunt cetățenii RM care se declară la recensăminte „etnici moldoveni” ce vorbesc o „limbă maternă moldovenească”. Deci, anume aceștia vor fi întrebați ce LIMBĂ MATERNĂ vorbesc și de ce ETNIE sunt. 


(Fragment din formularul recensământului)

Ținta din totdeauna a politicilor de deznaționalizare a românilor moldoveni a fost să-i facă pe aceștia un popor aparte de cel român; pe ruși nu i-a deranjat și nu-i deranjează că băștinașii din RM se autodefinesc moldoveni, ci români. Așadar, dacă vorbim despre „clivajul artificial” între români și moldoveni, haideți să punem punctul pe „I„: pe românii moldoveni (i-au împărțit) și-i mai împart în români și moldoveni nu românii, ci rușii și moldoveni deznaționalizați și rusificați care pretind că NOI TOȚI vorbim o ALTĂ limbă decât cea română și suntem o națiune diferită de cea română. Așadar, nu românii se separa de “poporul moldovenesc”, ci așa-numiții “moldoveni”, victimele a două secole de etnodezastru rusesc, cărora li s-a inoculat falsurile despre ÎNTÂIETATEA „limbii moldovenești” asupra limbii române (“rumânii ne-o furat limba”) și a poporului moldovenesc asupra celui român („prima a apărut Moldova, apoi România”)…

(Apropo, de ce există „limba moldovenească”, dar nu există „limba oltenească”, „limba ardelenească” sau „bănățeană”? Fiindcă nu au fost rușii s-o boteze astfel, acolo ocupația imperială străină nu a fost atât de diabolică, cum au fost rușii, să reboteze limbă din interese politice!).

Aparent nu e nicio problemă, putem pune semnul egalității (echivalenței semantice) între „moldovean” și „român”. Ne întrebăm însă, repetat, ce dorește Statistica să afle când ne întreabă despre „etnie”? Evident, cum ne identificăm – români sau moldoveni! Și actuala guvernare, ca și cele precedente, crede că românii sunt o amenințare a statalității moldovenești, de aceea scopul urmărit (dar nedeclarat!) e ca numărul românilor să rămână nesemnificativ. Dacă uităm de acest adevăr toate discuțiile nu au nici un rost.

Despre „sinonima” dintre „moldovean” și „român”

N. Negru afirmă „ moldovean/român” sunt sinonime”. O știu până și cei care declară că vorbesc „moldovenește (…)”. Sunt și… nu prea sunt. Ele sunt „sinonime” numai pentru oamenii de bună credință. Da, avem dreptate când, în termeni „populari”, spunem că aceste două cuvinte numesc unul și același lucru. Dar nu sunt sinonime. Dacă „român” e sinonim cu „moldovean”„ , iar „român” este sinonim și cu „ardelean”, înseamnă oare că „ardelean” e sinonim cu „moldovean”? Lucrurile în această problemă au fost lămurite exhaustiv în lucrările regretatului academician Silviu Berejan. (A se consulta în acest sens: Varietatea moldovenească a vorbirii orale române şi şi limba literară scrisă (corelaţia românesc: moldovenesc, cu referire la realităţile glotice ) – București, 1995. – P. 37–45; LR. – 1994. – Nr. 5–6; Academica (București), 1995. – Nr. 5; Limba română este patria mea. – Chişinău, 1996. – P.111-116. 1995; Ce semnifică determinativul „moldovenesc” în lingvistică. L. – 1995. – Nr. 3. – P. 36–39.290; De ce limba exemplară din uzul oficial al Republicii Moldova nu poate fi numită moldovenească / RL 1995. – Nr. 5. – P.24–28).

Să ilustrăm teoria academică printr-o comparație simplă: poporul român e „copacul”, iar „ramurile” lui sunt moldovenii, muntenii, ardelenii. Sunt oare ”ramurile” sinonime cu „copacul”? Dacă punem astfel problema ne încurcăm cu totul și-i încurcăm și pe alții.

(Graiurile sau sub-dialectele limbii Române)

Există însă și pericolul ca această „teorie” a „sinonimității” să fie întoarsă împotriva noastră. Vorba e că în ultimii ani chiar și Voronin a recunoscut că limba vorbită de noi e limba română, dar noi o numim „moldovenească” din considerente politice. Să ne amintim de „celebra” teorie a lui M. Lupu bazată pe „punctul de vedere științific” și „punctul de vedere politic”. Astfel, și autorii acestor „puncte de vedere” recunosc… sinonimia glotonimului „limba română” cu „limba moldovenească”, dar nu acceptă nici în ruptul capului denumirea corectă „limba română”. Așadar, cu ce ne alegem din recunoașterea acestei „sinonimii”?

Oare nu legitimăm astfel poziția antiromâneacă a moldoveniștilor primitivi?

Această întrebare (temere) demonstrează că la acest capitol mai sunt necesare unele clarificări. Acestea sunt necesare ”nu pentru acei care au nevoie ca o certitudine pentru a acționa în sens patriotic”, cum crede N. Negru, ci pentru a pune capăt, odată și pentru totdeauna, unui capitol rușinos și umilitor al istoriei noastre.

Adevărata problemă azi, din punctul nostru de vedere, constă în a reuși de a explica aceste adevăruri ca să fie înțelese tuturor. Iar adevărul poate fi exprimat scurt și clar în următorul slogan: „Suntem moldoveni, deci suntem români și vorbim românește”.

Iată de ce, pentru obținerea unor date etnostatistice reale, trebuie aplicate etnopolitici corecte, nu ca în cadrul recensământului comunist din 2004. Pentru a evita repetarea acestei practici consider că e cazul să revenim la propunerea istoricului A. Petrenco făcută încă pe 25 iunie 2012: „înfiinţarea unui grup de iniţiativă, care să se convoace în cel mai rapid mod şi să elaboreze o strategie şi o tactică…” de informare a cetățenilor despre problemele discutate mai sus.

P.S. – La ce vor fi folosite datele recensământului?

Amintim tuturor că rezultatele Recensământului Populaţiei sunt importante „pentru punerea la dispoziţia factorilor de decizie a datelor statistice necesare elaborării politicilor de dezvoltare economică şi socială la nivel naţional şi în profil teritorial, cât și promovării a integrării în spaţiul informaţional internaţional, în particular al Uniunii Europene şi ca efect a cunoaşterii mai bune a Republicii Moldova peste hotarele ei”.

REDACȚIA ZIARULUI TIMPUL