Social

Atenție, PRIME! Fântâna Cadânei a fost restaurată de cetățeni, nu de autorități

Pentru a nu atribui autorităților merite pe care nu le au, ținem să precizăm că Fânta Cadânei a fost restaurată din banii cetățenilor Republicii Moldova care au participat la o campanie de colectare de fonduri lansată de un grup de inițiativă apolitic în luna august. Timp de o lună, grupul a reușit să adune 4000 de dolari, sumă necesară pentru a transforma o ruină neglijată peste 20 de ani de autorități într-o frumoasă fântână care marcheză locul unde Ștefan cel Mare a repurtat o victorie împotriva tătarilor în 1469. Agenția pentru Inspectarea și Restaurea Monumentelor, primăria și locuitorii Lipnicului au susținut cu dedicație proiectul, iar pe 28 septembrie, când a avut loc inagurarea, nicio televiziune nu s-a obosit să vină la eveniment. E clar din ce motive, niciun ministru sau deputat nu avea drum în acea zi pe la Lipnic. 

Restaurarea monumentului „Fântâna Cadânei” a fost primul proiect de recuperare a patrimoniului istoric din Republica Moldova realizat prin contribuția cetățenilor. Atribuirea acestui merit altcuiva e simplă manipulare. 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *