– Fraţilor, aveţi voi neajunsurile voastre, sunteţi buni mai mult la vorbe decât la treabă, vă place să vă pizmuiţi şi să vă vindeţi unul pe altul, dar Îmi sunteţi dragi aşa cum sunteţi şi, de aceea, vreau să vă salvez. Din informaţia pe care o deţin – dar voi poate aţi auzit că niciun fir de nisip din mare nu se mişcă fără ştirea Mea – pe Pământ vor tăbărî nişte neamuri barbare care vor pârjoli totul. Niciunul dintre pământeni nu va rămâne viu, iată de ce, vă propun ca în cel mai scurt timp să vă refugiaţi pa altă planetă, că slavă Domnului, adică Mie, avem planete în Împărăţia mea mai multe decât frunză şi iarbă. Duceţi-vă la moldovenii voştri şi organizaţi plecarea, alegeţi-vă planeta pe care o doriţi.
Cei cinci moldoveni, cei mai înţelepţi dintre moldoveni, I-au mulţumit Domnului şi au plecat la poporul lor.
– Trebuie să negociem a zis Primul moldovean.
– Ce să mai negociem, a răspuns al Doilea moldovean, trebuie s-o ştergem de aici, cât e lucrul cu cinste.
– De acord, a intervenit al Treilea moldovean, dar trebuie să ne înţelegem cu ce plecăm – cu racheta, cu trenul sau cu vaporul …
– Plecăm cu căruţa, a ironizat cel de al Patrulea moldovean…
– Ba nu plecăm deloc, a ripostat al Cincilea moldovean, fiindcă nu există nicio planetă liberă, toate-s ocupate, unde să ne ducem?
Au discutat în contradictoriu mai multe zile. Când parcă-parcă ajungeau la un consens, numaidecât unul dintre ei încurca toate cărţile cu cele mai neaşteptate propuneri, iniţiative, replici. Unul spunea că trebuie se meargă spre Lună, că e timp răcoros, altul spunea că, dimpotrivă, trebuie să zboare spre Soare, pentru că va dispărea problema energetică, al Treilea spunea că cel mai bine e să zboare pe Saturn, pentru că acolo pământurile sunt mai roditoare. În sfârşit, au convenit ca să pună această discuţie la un referendum. S-a întâmplat însă că în duminica cea moldovenii să fie dus la prăşit şi referendumul n-a avut loc.
…Şi iată că într-o zi, de odată, moldovenii aud un vuiet mare şi, când au ridicat ochii spre cer, au văzut o mulţime de rachete care se apropiau de pământ.
– Doamne, salvează-ne, că dau peste noi, duşmanii – în început să-L roage pe Dumnezeu cei cinci moldoveni.
Dumnezeu însă, de parca nici nu ar fi existat, nu-i auzea şi nu le răspundea.
Aici povestea se termină, fiindcă ce s-a făcut mai departe cu moldovenii nimeni nu ştie – nimeni nu a mai auzit de ei… Unii istorici susţin că ei nici nu ar fi existat, că toate câte se spun despre ei sunt simple poveşti şi basme. O fi fiind aşa, nu ştiu, pentru că nu-s nici istoric, nici jurist, ca alţii. Poate că, într-adevăr, moldovenii n-au existat niciodată pe acest Pământ, pentru că de ei nu pomenesc nici cele mai vechi cronici?! Că, dacă o fi existat, s-ar fi pomenit şi despre ei, nu-i aşa?
