Sport

Au fost desemnați cei trei finalişti pentru obținerea Balonului de Aur 2013

S-a decis că Cristiano Ronaldo, Leo Messi și Franck Ribery se vor lupta pentru distincția care va fi înmânată pe 13 ianuarie 2014, în cadrul unei ceremonii organizate la Zurich.

Dețintătorul trofeului este Leo Messi, argentinianul fiind câștigător de 4 ori în carieră. Cristiano Ronaldo are unul singur, iar Franck Ribery s-ar afla la primul titlu de acest fel.

Printre jucătorii importanți de pe mapamond care au ratat prezența pe lista scurtă se numără Andres Iniesta, Xavi Hernandez, Neymar, Zlatan Ibrahimovic, Edinson Cavani, Radamel Falcao, Gareth Bale, Robin Van Persie, Mesut Ozil, Luis Suarez sau Robert Lewandowski. Toți aceștia și-au trecut numele între ultimii 23 de nominalizați, dintre care s-au ales finaliștii.

Tehnicienii care se vor lupta pentru obținerea titulaturii de Antrenorul anului sunt finaliștii UEFA Champions League – Jupp Heynckes și Jurgen Klopp, iar ultimul nume este cel al lui Sir Alex Ferguson.

Jose Mourinho, Vicente del Bosque sau Carlo Ancelotti nu au ajuns pe lista scurtă pentru Balonul de Aur al antrenorilor, chiar dacă au fost printre ultimii 10 finaliști.

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *