Au fost prevenite tăieri neautorizate de copaci care ar fi putut cauza pagube de 10 mln de lei
Declaraţia a fost făcută astăzi la o conferinţă de presă de Ion Cebanu, directorul Agenţiei „Moldsilva”, comunică MOLDPRES.
Ion Cebanu a menţionat că cele mai multe încălcări au fost înregistrate în pădurile din raionul Edineţ, însă fapte ilegale au avut loc în toate zonele ţării. „Terenurile respective au fost luate în evidenţă, iar în urma controalelor efectuate au fost sancţionaţi cinci sute de angajaţi ai agenţiei, inclusiv prin concediere”, a subliniat directorul „Moldsilva”.
Totodată, Cebanu a accentuat că a fost lichidată autonomia a zece ocoale silvice. „Comasarea acestora şi reducerea funcţiilor de pădurari este o acţiune prevăzută de un concept al Băncii Mondiale, care va fi doar în beneficiul sectorului silvic. Nu ne putem permite să întreţinem structuri ineficiente”, a relevat sursa citată.
Oficialul a specificat că lucrările de recoltare a masei lemnoase din fondul forestier naţional au finalizat la 15 aprilie, iar în perioada următoare vor fi desfăşurate acţiuni de extindere a pădurilor. „Vom intensifica activităţile în special în raioanele cu un grad scăzut de împădurire, cum este, bunăoară, Drochia cu 4% de împădurire”, a specificat Cebanu.
În altă ordine de idei, directorul Agenţiei „Moldsilva” s-a referit la elaborarea unui nou Cod Silvic, asupra căruia se lucrează în prezent. „Principalul document al ramurii forestiere este depăşit şi necesită modificări la capitolul reformei instituţionale, trasabilităţii masei lemnoase, privatizării, arendării pădurilor etc.”, a relatat Ion Cebanu.
Republica Moldova este cea mai despădurită țară din Europa, doar 12 al sută din teritoriu este acoperit de păduri. Aproximativ patru mii de hectare de pădure sînt tăiate anual din suprafaţa împădurită a țării, parţial prin defrişări ilegale.
Potrivit Biroului Național de Statistică, defrișările de pădure au crescut de la o suprafață de 2661 hectare în anul 2008 la 3572 hectare în 2014. Pădurile ocupă o suprafață de peste 290 mii de hectare.
Sursa: moldpres.md