Ultima oră

Au fost reţinuţi autorii dublului asasinat de la Durleşti

 Cei doi bărbaţi, originari din aceeaşi localitate, şi-au recunoscut fapta, povestind cu lux de amănunte întreg scenariul crimei. Unul dintre suspecţi ştia că stăpânul casei era specializat în colectarea şi comercializarea aurului sustras din diverse piese electronice. De fapt, prin intermediul lui, familia Roşca procura metal preţios. Acesta cunoştea faptul că victima avea acasă aparataj special din care puteau fi extrase circa 2 kg de aur.

Giuvaergiul a propus unui prieten de al său, anterior judecat, să participe la infracţiune. Având cagule pe cap şi mănuşi de cauciuc, în noaptea de 15 spre 16 iulie, în jurul orei 01.00, tinerii au intrat în gospodăria familie Roşca. Ei au sărit gardul şi au intrat în casă pe geam. La acea oră, stăpânii dormeau în odăi diferite. Luptându-se cu infractorii, femeia a reuşit să scoată cagula unuia dintre atacatori. Supăraţi, tinerii au decis să-i omoare. I-au strangulat pe ambii cu firele electrice de la un uscător de păr şi un fier de călcat. După ce au sustras 6 mii de euro, infractorii au dispărut.

Cele două cadavre au fost găsite abia în seara zilei de 16 iulie. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de „Omor intenţionat”, tinerii riscă până la 25 de ani de închisoare sau detenţiune pe viaţă.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *