Au început evacuările în jurul centralei nucleare de la Zaporojie. AIEA vrea să evite un accident nuclear grav
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a avertizat sâmbătă asupra riscului unui „accident nuclear grav” la centrala nucleară din Zaporojie, ocupată de soldații lui Putin în Ucraina, în plină evacuare a unui oraș din apropiere, unde locuiesc majoritatea angajaților, și asupra situației „potențial periculoase” din jurul centralei, potrivit AFP și Hotnews.
„Situația din jurul centralei nucleare de la Zaporojie devine din ce în ce mai imprevizibilă și potențial periculoasă”, a avertizat șeful agenției, Rafael Grossi, citat într-un comunicat al AIEA.
Centrala, cea mai mare din Europa, a fost atacată cu focuri de armă și artilerie de mai multe ori de la începutul conflictului, stârnind temeri privind o catastrofă.
Experții agenției, care se află la fața locului, continuă să audă zgomotul bombardamentelor în zonă, cel mai recent vineri seară, se arată în comunicat.
Aceștia monitorizează îndeaproape situația pentru a „detecta orice impact potențial asupra siguranței și securității nucleare”, a precizat Grossi.
„Această importantă instalație nucleară trebuie să fie protejată. Voi continua să fac presiuni pentru ca toate părțile să se angajeze să atingă acest obiectiv vital, iar AIEA va continua să facă tot ce îi stă în putință pentru a contribui la asigurarea siguranței nucleare și a securității centralei”, a mai spus el.
Cozi uriașe
Vineri, șeful regional instalat de Moscova, Evgheni Balițki, a anunțat evacuarea parțială a 18 așezări ocupate de Rusia în regiunea Zaporojie, inclusiv Energodar.
Dar acest lucru provoacă îngrijorare.
Ivan Fedorov, primarul din Melitopol, a denunțat sâmbătă pe Telegram o „evacuare” prea rapidă. El a declarat că s-au format cozi uriașe la punctul de control Chongar, pe drumul de la Melitopol spre Crimeea. Același lucru era valabil și în Tokmak, unde erau cozi lungi pentru a cumpăra pâine, în timp ce majoritatea benzinăriilor nu mai aveau benzină.
Aceste evacuări, „temporare”, potrivit domnului Balițki, privesc în primul rând copiii cu părinții lor, persoanele în vârstă și cu dizabilități, precum și pacienții din spitale, în fața înmulțirii, potrivit acestuia, a bombardamentelor ucrainene din ultimele zile.
Autoritățile ruse intenționează să evacueze aproximativ 70.000 de persoane din localitățile din regiunea Zaporojie aflate sub ocupația lor, potrivit unui alt oficial al administrației de ocupație, Andrei Kozenko, citat de agenția TASS.
Însă o evacuare a angajaților centralei nucleare, ale cărei șase reactoare sunt oprite, nu este prevăzută deocamdată, a anunțat Iuri Cerniciuk, director al sitului desemnat de autoritățile ruse.
Numărul angajaților de la Zaporojie a a scăzut treptat de la începutul conflictului, se arată în comunicatul AIEA, iar situl este gestionat de un număr suficient de angajați pentru a asigura securitatea centralei, potrivit autorităților.