În prefață la culegere, Bătrânul Poet explică în felul următor alegerea acestui titlu după care nu mai urmează nimic, decât neagra veșnicie: „Am hotărât să-mi intitulez astfel volumul de față după ce mi-am examinat îndelung, meticulos și obiectiv resursele fizice și intelectuale și le-am găsit în declin. Iar în cazul acesta, mi-am zis, ce poate fi mai potrivit pe frontispiciul unei autoantologii cum este prezenta decât cuvântul care autentifică finalul unei fraze, al unei pasiuni, al unei existențe la urma urmei”. …„Finalul unei existențe…”. A spus-o profetic, lucid, ironic, detașat de sine, așa cum numai Busuioc putea să o spună.
…Ne-am întreținut de mai multe ori, discutam ore întregi cu Busuioc când avea o rubrică la TIMPUL, cunosc bine aversiunea pe care o avea față de laude. Nu puteam obține aprobarea Domniei sale de a menționa ziua sa de naștere în ziar. Cu această ocazie făcea replici demolatoare la adresa unor poeți care își dedicau pagini întregi în ziarele lor cu prilejul zilelor de naștere.
Îi voi respecta memoria și nu voi scrie nimic de laudă.
În ultimele luni m-a sunat, invitându-mă să-l vizitez, să mai punem țara la cale. Am tot amânat vizita. Credeam că nu va veni acest PUNCT chiar atât de pe neprins de veste.
Regret sincer, dar mă consolez și mă încurajez: nu-i nimic, Bătrâne, ne întâlnim noi cumva, cândva, undeva…
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
