Austria: Candidatul extremei drepte se laudă cu bunele sale relații cu Rusia și cu viitoarea administrație americană
Luând cuvântul în fața unei mulțimi formate din reprezentanți ai Partidului Libertății (FPO, extrema dreaptă) și ai presei naționale și internaționale, Hofer a cerut să se pună capăt sancțiunilor impuse Moscovei de Uniunea Europeană.
‘Sancțiunile nu au funcționat deloc’, a spus Hofer, care deține în prezent funcția de vicepreședinte al Parlamentului austriac și care candidează duminică într-un scrutin prezidențial în care îl are drept contracandidat pe independentul Alexander Van der Bellen, susținut de Verzi.
Al doilea tur al scrutinului prezidențial, care a avut loc în mai, a fost câștigat la limită de Van der Bellen, însă curtea constituțională a Austriei a invalidat votul și a cerut repetarea turului doi după ce Partidul Libertății a contestat rezultatul și a prezentat dovezi ale unor iregularități în procedura de vot.
‘Nici nu știți câte invitații am primit deja — la Moscova — și vom vizita și Washingtonul în curând’, a spus Hofer.
Președintele Austriei are puține atribuții în domeniul politicii interne și internaționale, dar poate contribui la clădirea unor bune relații diplomatice prin întâlniri cu alți demnitari. Hofer a mai declarat că intenționează să strângă legăturile cu statele membre ale UE din estul Europei care împărtășesc atitudinea FPO în privința migrației.
În schimb, în ultimul său discurs de campanie, Hofer nu a vorbit despre eventuale planuri de a vizita Bruxellesul în cazul în care va fi ales președinte. ‘Uniunea Europeană ar trebui să lase cât mai multe puteri cu putință statelor membre și cetățenilor. Noi suntem UE, nu cei care se află la vârf’, a susținut Hofer.
Într-un mesaj adresat direct cetățenilor, Hofer le-a cerut austriecilor să fie ‘mândri’ de țara lor, transmite EFE. ‘Trebuie să ne scuturăm de praf și trebuie să începem să fim din nou mândri că suntem austrieci. Asta nu înseamnă că trebuie să disprețuim alte țări’, a insistat Hofer în ultimul act de campanie desfășurat la Bursa din Viena.
EFE a calificat discursul lui Hofer drept ‘blând și înțelegător’ pe plan social, și dur în ceea ce privește imigrația, temă dominantă a politicii austriece după intrarea în țară în mai puțin de doi ani a circa 130.000 de refugiați. În viziunea lui Hofer, refugiații pot rămâne în Austria doar pentru scurt timp și nu trebuie să aibă acces la ajutoare sociale. ‘Azilul trebuie să fie doar o protecție temporară. Dacă situația din țările de origine se îmbunătățește, (refugiații) trebuie să se întoarcă (în țările lor). Trebuie să le oferim posibilități și să-i formăm pentru a-și putea reconstrui țările. Iar cei care intră (în Austria) nu trebuie să aibă acces la serviciile sociale ale țării. Doar după cinci ani (de reședință) trebuie să li se acorde acces deplin la ajutoarele sociale’, a declarat Hofer, în aplauzele furtunoase ale susținătorilor săi.
La începutul mitingului electoral, liderul FPO, Heinz Christian Strache, l-a prezentat pe Hofer drept un om politic ‘autentic, onest, apropiat de popor și ferm’, care va fi ‘o contrapondere la sistemul politic închistat’. ‘A sosit momentul pentru un președinte care îi reprezintă cu adevărat pe austrieci și nu interesele partidelor’, a spus Strache. O victorie a lui Hofer ar putea declanșa o gravă criză în guvern și ar putea duce la alegeri generale anticipate, notează agenția de presă spaniolă.