EconomiePolitică

Austria va finanța construcția la Chișinău a unui colegiu în domeniul electronicii

Autoritățile austriece vor finanța construcția la Chișinău a unui colegiu în domeniul electronicii. Noua instituție va oferi programe de formare profesional-tehnică în conformitate cu standardele austriece. Colegiul ar urma să își înceapă activitatea de la 1 septembrie 2025, transmite MOLDPRES.

Subiectul a fost discutat la Viena, în cadrul întrevederii ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun cu Martin Polaschek, omologul său austriac.

Astfel, potrivit Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul întrevederii, cei doi miniștri au semnat scrisoarea de intenție pentru extinderea Memorandumului de înțelegere între Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Federal al Educației, Științei și Cercetării al Republicii Austria. Documentul prevede extinderea colaborării în domeniul educației și formării profesionale, prin proiecte comune, care să contribuie la creșterea economică a celor două țări.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


1 comentariu

  1. Vai, va ! Este total inutil acest colegiu din urmatoarele motive: dupa absolvire nu exista o industrie care sa absoarba acesti absolventi, ceea ce se comercializeaza pe piata RM este adus din afara si totul este doar de unica folosinta, nefiind nici macar rentabil a fi reparat. Dar… ca sa spoiesti realitatea ca se face ceva nou…. oricum tinerii trebuie sa aiba o scoala, chiar fara utilitate. La fel se intampla in Romania, macar puteati cerceta exemplul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *