Moldova

Autoproclamata republică nistreană va avea prim-ministru

Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat de sovietul suprem de la Tiraspol, care prevede reformarea cabinetului de miniştri. După aşa-zisele alegeri prezidenţiale din Transnistria ce vor avea loc pe 11 decembrie, va fi instituită funcţia de prim-ministru. În competenţa acestuia va intra, printre altele, propunerea miniştrilor şi preşedinţilor administraţiilor locale. În acelaşi timp, va fi redusă importanţa aşa-zisului vicepreşedinte al republicii separatiste. Înainte de adoptarea acestei legi, cele mai multe discuţii au fost provocate de întrebarea cui se va supune comitetul vamal al Transnistriei. În prezent această structură este condusă de Vladimir Smirnov, fiul liderului de la Tiraspol, Igor Smirnov. Până la urmă, a fost stabilit că reprezentanţii comitetului vamal transnistrean vor participa la şedinţele noului guvern, însă şeful instituţiei va fi numit de aşa-numitul preşedinte al Transnistriei. În bugetul de stat al republicii separatiste au fost prevăzute circa 5 milioane de ruble nistrene (circa 463 mii dolari) pentru a asigura activitatea acestei instituţii. 

În prezent, puterea executivă a autopraclamatei republici nistrene este exercitată de un cabinet de 12 miniştri condus de Igor Smirnov. 

Timpul.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *