Autoritățile de frontieră promit măsuri sporite la graniță de sărbători
Începând de astăzi, 16 decembrie 2015 și până pe 16 ianuarie 2016, autoritățile de frontieră vor lucra la capacitate maximă, iar fluxul de persoane şi mijloace de transport va fi monitorizat 24/7.
În cadrul Poliției de Frontieră, la necesitate, va fi suplimentat numărul angajaților care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi mijloacelor de transport, cât și repartizată tehnica portativă de citire a documentelor de călătorie, inclusiv şi cea de citire a paşapoartelor biometrice, în cele mai ”active ” puncte de trecere atât de la frontiera moldo-română, cât și la cea moldo-ucraineană, anunță serviciul de presă al instituției.
În perioada de referință, la solicitarea repezentanților administrației publice locale, vor fi deschise puncte de trecere locale, amplasate pe sectorul moldo-ucrainean. Acțiune întreprinsă cu scopul facilitării trecerii frontierei de către cetățenii Republicii Moldova și Ucrainei, care locuiesc permanent în raioanele administrative de frontieră în baza pașapoartelor interne (buletin de identitate) sau în baza pașapoartelor pentru ieșire peste hotare și trecerii frontierei cu mijloace de transport care aparțin acestora a căror capacitate de încărcare nu depășește 3,5 tone.
Cetăţenii care intenționează să traverseze frontiera de stat prin anumite puncte de trecere, pot accesa pagina web a Serviciului Vamal, TRAFICUL ON LINE, unde pot face cunoştinţă în regim on line cu numărul mijloacelor de transport care se află în punctele de trecere. Această opţiune va ajuta să planificați ruta optimală din timp.
sursa: timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!