Autoritățile de la Chișinău obligă liderii de la Tiraspol să-i informeze despre deplasările de serviciu în străinătate
Așa numiții lideri de la Tiraspol vor fi obligați să anunțe autoritățile de la Chișinău despre deplasările de serviciu în străinătate pe care ar urma să le efectueze.
„Confirmăm punerea în aplicare, începând cu data de 1 august 2022 a mecanismului de notificare-permitere a trecerii peste frontiera de stat a Republicii Moldova, inclusiv la trecerea prin Aeroportul Internațional Chișinău. Mecanismul este provizoriu și implementat de către autoritățile competente ale Republicii Moldova”, a declarat ofițerul de presă al Biroului Politici de Reintegrare, Mariana Sarî.
Astfel, potrivit Deschide.md, mecanismul vizează „doar persoanele cu poziții de răspundere din așa-zisele structuri din regiunea transnistreană ce efectuează călătorii peste hotarele țării în pretinse scopuri de serviciu”.
„Prin acest mecanism se va asigura monitorizarea și responsabilizarea subiecților vizați din considerente de securitate și de legalitate. Mecanismul dat nu vizează sub nici-o formă libertatea de circulație pe întreg teritoriul Republicii Moldova și peste hotarele țării în scopuri personale, precum și nu aduce limitări în drepturi altor categorii de persoane din stânga Nistrului și mun.Bender decât cele enunțate supra”, precizează reprezentantul BPR.