Social

Autoritățile R. Moldova sunt acuzate că protejează interesele mitropoliei supuse Moscovei. „Ministerul Culturii refuză să semneze contracte de dare în folosință a bisericilor cu statut de monumente istorice cu parohiile Mitropoliei Basarabiei!”

Autoritățile Republicii Moldova sunt acuzate de inacțiune, fapt care favorizează interesele Mitropoliei Chișinăului și „Întregii” Moldove, supusă Moscovei, în defavoarea Mitropoliei Basarabiei care aparține de Patriarhia Română.

Mai exact, Ministerul Culturii refuză să semneze contracte de dare în folosință a bisericilor cu statut de monumente istorice cu parohiile Mitropoliei Basarabiei, deși Curtea de Apel Chișinău a declarat, în acest an, abuziv și ilegal contractul de dare în folosință gratuită a tuturor acestor biserici în folosința exclusivă a Mitropoliei „Întregii” Moldove, afirmă avocatul Iulian Rusanovschi, președintele Asociației „Monumentum”, angajată în misiunea de reconstituire și reabilitare a unor monumente istorice dedicate unității neamului românesc, care au existat în perioada României Mari pe teritoriul dintre Prut și Nistru, dar au fost distruse în timpul ocupației sovietice, relatează Ziarul Național.

„În primăvara acestui an, în cancelaria Parlamentului a fost înregistrat un proiect de lege care să permită Ministerului Culturii semnarea contractelor de dare în folosință a bisericilor cu statut de monument istoric cu ambele mitropolii. Acest proiect de lege s-a împiedicat în hățișurile birocratice, iar deputații de la guvernare au refuzat să îl mai pună pe ordinea de zi, lăsând să se înțeleagă faptul că protejează interesele Mitropoliei „Întregii” Moldove, căreia i-au fost transmise abuziv în 2003 în folosință toate bisericile din R. Moldova cu statut de monumente istorice (peste 800 de lăcașuri sfinte)!

De asemenea, deși anul acesta Curtea de Apel Chișinău a declarat abuziv și ilegal contractul de dare în folosință gratuită a tuturor acestor biserici în folosința exclusivă a Mitropoliei „Întregii” Moldove, Ministerul Culturii refuză să semneze contracte de dare în folosință a bisericilor cu statut de monumente istorice cu parohiile Mitropoliei Basarabiei! Care este motivul real al acestei atitudini? Care interese sunt promovate și protejate? Nu mai vorbesc de faptul că toate aceste biserici cu statut de monument istoric sunt distruse zilnic de preoții Mitropoliei „Întregii” Moldove prin modul în care sunt reparate (evroremont) și văduvite de icoane vechi (soarta cărora rămâne necunoscută) înlocuite cu altele printate pe suport de plastic sau bannere (cazul Bisericii de la Cobâlea și multe altele)”, a punctat Iulian Rusanovschi.

Aceeași sursă arată că autoritățile de la Chișinău „par indiferente” față de soarta acestor lăcașe de cult cu statut de monumente istorice, care sunt distruse „sub ochii noștri de preoții care trag peste ei canoane apostolice pentru a-și justifica ocuparea necanonică din 1940, 1944, precedată de ocuparea teritorială a Basarabiei românești de către armatele sovietice și atee”.

„Solicităm respectuos ministrului Culturii, Sergiu Prodan, să inițieze procesul de modificare a legislației în domeniul intervențiilor neautorizate asupra bisericilor cu statut de monument istoric, intervenții care să fie pedepsite foarte dur din punct de vedere penal. De asemenea, să fie urgent inventariat patrimoniul tuturor lăcașurilor de cult ce se află în proprietatea statului, pentru a preveni înstrăinarea ilegală ale obiectivelor de cult vechi! În ultimă instanță, Ministerul Culturii și majoritatea parlamentară să creeze cadrul legal necesar pentru a putea transmite în folosință bisericile cu statut de monument istoric direct comunităților religioase, fără „supervizarea” Mitropoliei Moldovei, fapt care va reduce semnificativ din influența structurilor ecleziaste străine asupra vieții religioase din R. Moldova!”, se arată într-o postare de pe Facebook a avocatului Iulian Rusanovschi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


comentarii

  1. Uăi dapoi deatâta uăi??? La noi îi tăt normal șî bravo, nica nu s-o schimbat di la stalin șî paporu rus… S-o mai rafinat olecuțî curvăsăria tipic molotoivăneascî, în special la „clasa paliticî”, o învățat aiștia sî cerșascî mai cu talent, sî zîcî la toatî lumea ci vrea sî audî dar… totul pânî la pobedî șî pobedistan. Ați văzut vreun „monument” sovietic scos din RâMa??? Ați văzut vreo dorință de a ieși din biserica di rit porcesc??? Kanci, după cum vă spuneam „tăt normal șî bravo”, în rest… pământ de flori!!!
    Și neosovieticii aiștia vor să intre în UE!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *