Autorităţile române au pregătit 48 de mii de buletine de vot pentru Republica Moldova
Totodată, în secţiile de votare deschise pe teritoriul Republicii Moldova pot vota şi turiştii români sau persoanele aflate în deplasări de lucru.
Pe lângă paşaport sau cartea de identitate, cetăţenii români aflaţi pe teritoriul Republicii Moldova cu chestii de serviciu pot vota prezentând fie un paşaport diplomatic, fie unul de serviciu.
Pentru referendumul din 29 iulie, cu privire la demiterea preşedintelui român suspendat, Traian Băsescu, în Republica Moldova vor fi deschise 14 secţii de votare, 3 la Chişinău şi câte una la Căuşeni, Hânceşti, Ialoveni, Cantemir, Orhei, Soroca, Nisporeni, Călăraşi, Bălţi, Cahul şi Ungheni. Adresele secţiilor sunt afişate pe pagina electronică a Ambasadei României în Moldova. Cele mai multe buletine de vot sunt prevăzute pentru municipiul Chişinău, câte 10 mii pentru fiecare secţie de votare.
La 29 iulie românii sunt chemaţi să se expună asupra demiterii preşedintelui Traian Băsescu. În 2007 a mai fost iniţiată o acţiune pentru suspendarea preşedintelui Băsescu, pentru încălcări ale Constituţiei.
Ministerul Afacerilor Externe al României anunţă că a fost pus în funcţiune telefonul verde cu nr. 0800800407, la care pot fi oferite informaţii utile cetăţenilor români din afara graniţelor, legate de referendum. Telefonul este pus la dispoziţia tuturor celor interesaţi până luni, 30 iulie, în regim de permanenţă.
Info-prim.md