Autoritățile ucrainene: „Încă trei civili au fost îngropați în regiunea Kiev. Au fost împușcați în cap”
„Încă trei civili au fost îngropați în regiunea Kiev. Au fost împușcați în cap”, anunță autoritățile ucrainene pe canalul de Telegram SPRAVDI cu referire la G4media.ro.
„Trei civili au fost îngropați pe marginea drumului, lângă satul Makariv. Potrivit informațiilor preliminare, armata rusă a împușcat trei bărbați în cap în timpul ocupării așezării, a informat Procuratura Generală”, se mai arată în mesajul transmis luni, 9 mai.
Peste 1.250 de civili ucraineni au fost ucişi de armata rusă în regiunea Kiev, a declarat, luni, pentru Agerpres, şeful Poliţiei Regionale, Andrei Nebitov.
Potrivit acestuia, din cele 1.254 de victime înregistrate în zona Capitalei Ucrainei, cele mai multe au fost comise în raionul Bucea, acolo unde au fost numărate 1.090 de cadavre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!