ActualitateEconomie

Avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro (ministru)

Plata în avans a subvenţiilor europene pe suprafaţă va începe din această noapte, de la orele 24:00, iar avansul total pe care Ministerul Agriculturii îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, într-o conferinţă de presă.”Practic, începând cu 16 octombrie, Ministerul Agriculturii va iniţia plăţi în avans pentru fermieri. Avansul total pe care îl va da în perioada următoare este de 1,2 miliarde de euro. Un miliard de euro vor fi plăţi directe din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) şi 200 de milioane de euro pentru măsurile delegate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală ( (FEADR). Pentru anul de cerere 2024, avansurile vor fi 70% din sumele aferente intervenţiilor din FEGA şi 85% din sumele aferente măsurilor din FEADR”, a precizat Barbu, conform AGERPRES.

Acesta a adăugat că în perioada următoare vor începe şi plăţile pentru despăgubirile acordate fermierilor pentru culturile afectate de secetă în acest an.”S-a aprobat ordonanţa privind despăgubirile la secetă pentru fermierul român. Astfel, în perioada următoare vom începe plăţile pentru despăgubirile acordate pentru calamităţile la secetă de peste două miliarde de lei, iar săptămâna aceasta vom avea în şedinţa de Guvern o solicitare de creştere a limitelor de plăţi în cadrul bugetului Ministerului Agriculturii, pentru că sumele le avem. Va începe şi plata accizei la motorină pentru trimestrul doi, iar în următoarea lună vom demara şi plata accizei pentru motorină în trimestrul trei”, a adăugat Barbu. Potrivit datelor MADR, în urma centralizării datelor privind fermierii care au depus înştiinţări cu suprafeţele şi culturile afectate de secetă din toamna anului 2023, un număr de peste 16.000 de fermieri au solicitat constatarea şi evaluarea pagubelor la culturi. Au fost încheiate procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor pentru suprafaţa de peste 320.000 hectare, din care peste 200.000 hectare cu grâu. Pentru celelalte culturi din primăvara anului 2024 în special porumb şi floarea soarelui, plante perene, plantaţii pomicole, plantaţii viticole sunt înregistrate peste 138.000 de solicitări ale fermierilor pentru constatarea şi evaluarea pagubelor, pentru care se întocmesc procese-verbale, pentru o suprafaţă totală la nivel naţional, de peste 2,2 milioane ha teren agricol. Cea mai mare parte a acestor suprafeţe sunt calamitate între 50% şi 100%.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *