Opinii și Editoriale

Avantajul de a fi batrâna

Pe zi ce trece, ma bucur tot mai mult ca nu fac parte din tagma tinereilor – sau a tinerelelor, ca sa respect echitatea de gen. Mi se intampla mai ales cand vad unele produse jurnalistice carora le cam lipseste „standardul de calitate”. Atunci, nu mai regret ca nu pot scrie zece stiri pe ora, precum o fac „noile generatii”, ca nu pot publica fara a reciti ceea ce am scris si nu pot deschide gura fara a crede, cel putin, ca stiu ce spun. Chiar daca risc sa par „batrana”.

Caci, cum altfel poate fi etichetat cineva care se „impiedica” de un tinerel ambitios, care insa n-a avut ambitia sa afle cand a inceput cel de-al Doilea Razboi Mondial, dar vine la o instituie media pentru a informa poporul? Sau, cum te va privi tinerica ce nu vrea sa se documenteze cu privire la Acordul despre micul trafic si scrie ca de acesta vor beneficia si locuitorii Romaniei, cand de fapt, de rand cu cetatenii celorlalte 26 de tari-membre ale UE, ei pot intra nestingherit (daca nu se mai gaseste vreun psihopat care sa impuna regim de vize) in RM? Unele exemple sunt chiar de-a dreptul amuzante.

Ieri, bunaoara, un tanar cu pronuntie „de Bucuresti” de la unul din noile posturi TV ce se lanseaza la Chisinau, spunea ca, la Cahul, presedintele Basescu va vizita „universitatea Bogdan Petriceico HAZDaU”. Ce i-o fi facut clasicul, ca sa-i schimonoseasca atat de nereusit numele?! De fapt, sunt convinsa ca n-a fost o razbunare. Mai curand, o dovada de ignoranta. Asa cum, niste luni in urma, o tanara absolventa venita sa se angajeze ne spunea ca Aureliu Busuioc e ministrul Apararii. Am facut-o pe „batrana” si i-am spus ca nu e…

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *