Bună Dimineața

Avem, nu avem, dar trebuie să ne iubim

Chiar dacă avem o  sărbătoare a dragostei mai aproape de rădăcinile noastre, pe care o sărbătorim de 24 februarie, Dragobetele, moldovenii, după cum s-au obișnuit, sărbătoresc de câte ori au ocazia și mai scot și bani din buzunar.

Am discutat cu tinerii despre ce cadouri sau surprize le pregătesc celor dragi de 14 februarie, iar ca să am o varietate mai mare de răspunsuri, am colindat pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt dintr-un capăt în altul. În zona Pieței Centrale, am primit câteva răspunsuri modeste despre cadouri mici, precum căni cu inscripții, jucării moi sau dresuri căci „ele mereu trebuiesc în casă”, după cum afirmă oamenii.

Mai spre centrul Capitalei, am întâlnit tineri care sunt gata să scoată din buzunar oricât numai să-și impresioneze iubita. „O seară romantică la un restaurant bun, un cadou pe măsură și un buchet mare de flori, cred că până în două mii de lei mă descurc”, a destăinuit un tânăr. Altcineva mi-a spus că i-a pregătit iubitei un sejur de trei zile la munte, care în mediu costă patru mii de lei, „dar pentru ea voi face orice”, mi-a spus tânărul.

Cam jumătate dintre intervievații mei au motivat că ziua de 14 februarie este o sărbătoare importantă și de fiecare dată cheltuiesc oricât este nevoie.

Acum, dacă îmi amintesc bine, moldovenii sunt cel mai sărac popor din Europa, au restanțe la multe capitole, însă după cum vedem bani pentru dragoste se găsesc.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *