(AVERTIZARE) ”Jucăm ruleta rusească cu singura planetă pe care o avem’
La cursul susținut la Facultatea de Chimie de la Universitatea Național Autonomă din Mexic (UNAM), profesorul în vârstă de 71 de ani a considerat probabilitatea ca "foarte îngrijorătoare". "Jucăm ruleta rusească cu singura planetă pe care o avem", iar dacă temperatura crește la acest nivel, "fapt ce nu s-a întâmplat în milioane de ani", va avea consecințe catastrofale, a avertizat el.
"Nu va dispărea omenirea, dar civilizația și societatea așa cum o cunoaștem, da", a prognozat el. Acest lucru presupune nu doar costuri economice, ci și implicații etice și morale. "Nu putem lăsa generațiilor viitoare o planetă în care să fie mai greu să existe o calitate a vieții așa cum o avem astăzi", a declarat Mario Molina.
Cercetătorul a considerat că problema este globală, având în vedere că societățile emit gaze care schimbă compoziția chimică a atmosferei și care duc la modificarea climei, astfel încât el a lansat un apel pentru o schimbare încă de acum a direcției.
Protocolul de la Montreal, care a intrat în vigoare din 1989 și care prevede stabilirea de obiective privind reducerea producției de substanțe ce afectează stratul de ozon, "demonstrează că omenirea se poate pune de acord pentru a rezolva probleme globale", a reamintit Molina.
sursa: agerpres.ro