Aviația americană a atacat teroriștii Satului Islamic din Bagdad
Acest atac a avut loc în sud-vestul capitalei irakiene, potrivit CENTCOM, comandamentul armatei americane pentru Orientul Mijlociu şi Asia Centrală, care precizează că operaţiunea a fost efectuată cu scopul susţinerii armatei irakiene "în ofensiva sa împotriva teroriştilor din (cadrul grupării) Stat Islamic".
Un alt atac a avut loc în nordul Irakului, în apropiere de Sinjar, şi a distrus şase vehicule aparţinând grupării Stat Islamic (SI), potrivit CENTCOM. Aceste două raiduri au avut loc "în cursul ultimelor 24 de ore".
Reamintim că, din 8 august, forţele americane au efectuat 162 de raiduri împotriva jihadiştilor din cadrul SI, care au ocupat vaste teritorii în Siria şi în Irak.
Preşedintele Barack Obama a anunţat anterior că, Statele Unite sunt pregătite să efectueze atacuri aeriene contra SI în Siria, însă a subliniat că exclude orice cooperare cu regimul de la Damasc, care, potrivit lui, şi-a "pierdut legimitatea".
Statele Unite deocamdată nu au efectuat atacuri împotriva SI în teritoriul sirian.
sursa: romanialibera.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!