Externe

Avion EgyptAir dispărut, un act ‘terorist’, consideră Hillary Clinton

‘Se pare că este vorba de un act de terorism’, a estimat Clinton, într-un interviu difuzat la postul de televiziune CNN, în condițiile în care cauzele prăbușirii aparatului de pe ruta Paris-Cairo, cu 66 de persoane la bord, nu au fost încă elucidate.

‘Evident, ancheta urmează să stabilească modul exact (al producerii catastrofei)’, a adăugat fosta șefă a diplomației americane.

‘Dar, încă o dată, aceasta sctoate în evidență amenințările cu care ne confruntăm din partea organizațiilor teroriste’, a mai spus Hillary Clinton, favorită pentru a fi nominalizată de democrați drept candidat pentru prezidențialele din noiembrie.

Operațiunile de căutare a Airbus A320, care s-a prăbușit joi în zori în largul unei insule grecești, cu 66 de persoane la bord, continuă, iar autoritățile egiptene nu exclud un posibil act terorist.

Zborul MS804 a dispărut brusc de pe radare, fără ca ‘vreo problemă’ să fie semnalată de echipaj, în condiții de zbor excelente, în timp ce se apropia de coasta egipteană.

Ministrul egiptean al aviației civile, Chérif Fathy, a estimat că această situație ar putea ‘sugera că probabilitatea unui atac terorist este mai mare decât cea a unei defecțiuni tehnice’, într-o încercare de a explica dispariția aparatului de zbor. ‘Dar eu nu vreau să trag concluzii pripite’, a precizat Chérif Fathy pentru AFP. Puțin mai devreme, președintele francez Francois Hollande declarase că ‘nicio ipoteză’ nu este ‘respinsă’ sau ‘privilegiată’.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *