Avocatul lui Vlad Filat: S-a stabilit ca până luni dimineaţă să fie depanată pana de curent, iar Filat va fi transferat în precedenta celulă
Declaraţia survine după ce astăzi soţia politicianului, jurnalista Angela Gonţa, a anunţat pe pagina sa de facebook că Vlad Filat a fost transferat într-o nouă celulă, a treia la număr, care însă se află în subsolul penitenciarului.
„Este alarmant faptul, că pe fonul acestor transferuri fără număr şi condiţiilor inumane şi degradante la care este supus zilnic, starea sănătăţii lui Vlad Filat se agravează în mod vizibil”, se arată în declaraţia avocatului Igor Popa.
Mai mult decât atât, apărătorul politicianului califică acţiunile întreprinse de administraţia penitenciarului „drept, abuzuri grave şi presiuni asupra lui Vlad Filat, fapt ce contravine articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care dispune clar şi concis faptul că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”.
Totodată, Igor Popa a precizat că, anterior, a depus o plângere cu privire la condiţiile de detenţie ale domnului Filat, la care a primit răspuns :„Verificând condiţiile de deţinere a deţinutului Filat Vladimir în Penitenciarul nr. 13, Chişinău, a fost stabilit că acestea corespund normelor stipulate în Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, iar careva derogări, încălcări ale legislaţiei în vigoare în raport cu deţinutul în cauză, la compartimentul respectiv n-au fost stabilite”.
Sursa: moldova.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!