Baghirov ar fi fugit prin Palanca… Vom avea gaz mai ieftin?
Cu atât mai mult cu cât – am aflat din surse sigure – scriitorul rus Eduard Baghirov nu a fugit miercuri din RM prin regiunea transnistreană, necontrolată de grănicerii noştri, ci prin punctul de trecere Palanca. Astfel, indiferent dacă Baghirov poartă vreo vină pentru cele ce i se incriminează sau într-adevăr a fost persecutat pe nedrept, el a putut trece ilegal frontiera. Deci, Revenco trebuie demis. Deoarece, chiar şi în cel mai bun caz pentru şeful grănicerilor, dacă admitem că acesta n-a ştiut nimic despre fuga scriitorului, este vorba despre neglijenţă în serviciu… De aceea, Filat – dacă tot a pornit-o cu demiterile – este obligat faţă de propria conştiinţă şi faţă de alegători să-l demită pe Revenco. Şi asta, deşi Revenco a ajuns la grăniceri graţie lui Alexei Roibu, ministrul de Interne – funcţie care a revenit PLDM, conform algoritmului.
Demiterea lui Revenco este cu atât mai importantă pentru premier, cu cât fuga lui Baghirov trezeşte dubii, inclusiv în ceea ce priveşte interesul direct al lui Filat în acest sens. În primul rând, să nu uităm că Moscova a cerut anterior schimbarea măsurii preventive aplicată scriitorului în arest la domiciliu. Ştie toată lumea că, dacă Kremlinul cere ceva de la o ţară mică, precum e RM, iar autorităţile acesteia nu i se supun, atunci bietul stat este bombardat cu interdicţii la exporturi, majorări de preţ la gazele naturale şi multe alte restricţii economice. În al doilea rând, Baghirov a ieşit ilegal din Moldova marţi seara, în ajunul întâlnirii de miercuri a premierului Filat cu Vladimir Putin. Este puţin probabil ca cei doi să nu fi abordat acest subiect, dacă a fost o cerinţă oficială a ruşilor. În al treilea rând, la întâlnirea Filat-Putin, premierul moldovean a solicitat reducerea preţului la gazele ruseşti pentru RM. Apare întrebarea: dacă Baghirov ar fi părăsit RM fără susţinerea autorităţilor noastre, ar fi îndrăznit Filat să vină cu o asemenea cerere? Poate că da, dar vă daţi seama care ar fi fost reacţia lui Putin… A urmat însă o situaţie de poveste: ieri, „Gazprom” a invitat de urgenţă conducerea „Moldovagaz” la Moscova, pentru a discuta posibilitatea reducerii preţului la gaze şi condiţiile unui nou contract. S-ar fi întâmplat oare această minune, dacă Baghirov se mai afla în arest sau încă pe teritoriul RM? Tind să cred că atunci, mai degrabă, supărat pe noi, Putin ne-ar fi majorat preţul la gaze…
La concluzii similare ne conduc şi declaraţiile lui Eduard Baghirov, făcute atunci când a ajuns la Moscova. După ce i-a asigurat pe toţi că ar fi putut trece hotarul şi cu „ţigani, muzică şi droguri”, scriitorul a notat pe blogul său, dar şi în toate interviurile pe care le-a dat până acum, că, „în toată Moldova, contra mea au fost doar doi oameni: preşedintele interimar, Marian Lupu, şi procurorul general, Valeriu Zubco”. „Идите в жопу, господа прокуроры”, mai precizează el. Prin aceste declaraţii, Baghirov dă de înţeles tuturor ruşilor că cei care le doresc răul în RM, cei care trebuie detronaţi de la putere sunt Zubco şi Lupu. Cine mai vrea acest lucru? Evident, cei care au cerut demiterile respective: Voronin şi Filat.
În fine, trebuie să amintim şi circumstanţele evidente care l-au ajutat pe Baghirov să fugă din Moldova. Judecătorii, care erau obligaţi să solicite poliţiei ca să-l supravegheze pe Baghirov, n-au făcut acest lucru. Poliţia, cu de la sine putere, nu s-a implicat. Baghirov a fost, de fapt, eliberat, rămânând doar de jure în arest la domiciliu. Poate că e şi vina ministrului Roibu, însă Revenco oricum trebuie demis, chiar de ne vor da ruşii gaz mai ieftin… Iar de aceasta are nevoie, mai întâi de toate, Filat – dacă vrea să mai fie crezut.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!