Băiat de 16 ani arestat și condamnat la închisoare pentru vandalizarea unui poster al președintelui turc
Un elev de liceu în vârstă de 16 ani a fost încarcerat pentru că a desenat o mustață ca a lui Hitler și a scris insulte pe un banner electoral al lui Recep Tayyip Erdoğan în provincia sudică Mersin, relatează Duvar English, un site de opoziție din Turcia.
După ce au reperat bannerul în cauză, echipele de poliție au analizat camerele de supraveghere din jur și au stabilit identitatea liceanului.
După ce a depus mărturie la secția de poliție, copilul a fost trimis la tribunal, unde judecătorii au decis arestarea sa sub acuzația de „insultare a președintelui” și „insultarea unui funcționar public”.
Mii de persoane au fost urmărite penal pentru acuzația de „insultă la adresa președintelui” de când Erdoğan a preluat puterea. În 2021, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat că legea relevantă ar trebui modificată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!