Politică

Bâlbele administrației ruse în Herson: o interdicţie permanentă de circulaţie, decretată în oraş, a fost negată câteva minute mai târziu

Autorităţile impuse de ruşi în regiunea Herson din sudul Ucrainei au anunţat vineri că nicio interdicţie permanentă de circulaţie nu va fi decretată în capitala regională, la numai câteva minute după ce au anunţat o astfel de interdicţie, informează AFP, citată de Agerpres.

„O interdicţie de circulaţie a fost decretată în oraşul Herson, care va dura 24 de ore din 24, pentru ca noi să putem apăra oraşul nostru”, declarase iniţial, pe Telegram, guvernatorul adjunct al autorităţilor de ocupaţie ruse din Herson, Kirill Stremousov.

După numai câteva minute Stremousov a suprimat înregistrarea video iniţială, înlocuind-o cu o alta similară, însă editată, unde nu mai era vorba despre această interdicţie de circulaţie, fără a explica motivul acestei modificări.

Apoi, responsabilul instalat de Moscova, a publicat, deja a treia oară, o nouă înregistrare video, făcând în mod clar în pas înapoi şi dând asigurări că „nu există nicio restricţie pentru locuitorii” din Herson, în pofida contraofensivei ucrainene în regiune.

Cu toate acestea, Stremousov a îndemnat din nou locuitorii „să părăsească” în număr cât mai mare oraşul, afirmând că se aşteaptă la „provocări” şi „atacuri teroriste” ale armatei ucrainene.

„În unele locuri au fost remarcate echipamente inamice poziţionate în coloană. Este posibil ca ei (ucrainenii) să se pregătească pentru un atac împotriva oraşului Herson”, a declarat Stremousov, în condiţiile în care în urmă cu câteva zile el susţinea că armata rusă vor apăra oraşul „ca pe o fortăreaţă”.

Mai devreme vineri preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că civilii din Herson „trebuie să fie evacuaţi” din zonele de luptă „cele mai periculoase”, în condiţiile în care Moscova se confruntă de mai multe săptămâni cu o contraofensivă a forţelor ucrainene în regiunea Herson.

Kievul a condamnat de mai multe ori aceste evacuări de civili, calificându-le drept „deportări”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *