Ultima oră

Ban Ki-moon cere Indoneziei să nu-i execute pe cei 10 condamnați la moarte

Cei zece condamnați sunt un indonezian și nouă străini din Australia, Brazilia, Filipine, Nigeria și Franța. Nouă dintre ei au primit sâmbătă notificarea oficială de execuție iminentă, în timp ce francezul Serge Atlaoui a fost exclus de pe lista următoare de execuții, amintește AFP.

Ban "cere guvernului indonezian să nu îi execute, așa cum a anunțat, pe cei zece deținuți pentru crime presupuse legate de droguri", potrivit unui comunicat ONU.

"Potrivit legislației internaționale, în cazul în care pedeapsa cu moartea este în vigoare, ea ar trebui aplicată numai pentru cele mai grave crime, cum ar fi crima cu premeditare, și numai însoțită de garanții corespunzătoare", susține ONU. "Infracțiunile legate de droguri nu sunt considerate în general ca intrând în această categorie a celor mai grave crime".

"Reamintind că Națiunile Unite se opun pedepsei cu moartea în toate circumstanțele, secretarul general solicită președintelui (indonezian) Joko Widodo să ia în considerare de urgență declararea unui moratoriu asupra pedepsei cu moartea în Indonezia, cu scopul de a o aboli", adaugă comunicatul.

Parchetul indonezian a declarat că execuțiile anunțate vor avea loc în trei zile. Francezul Serge Atlaoui a fost retras de pe listă după o procedură de recurs.

Legislația indoneziană antidrog este una dintre cele mai severe din lume, posesia de cantități mici de droguri poate fi pedepsită cu moartea.

Indonezia a reluat în 2013 execuțiile, după o pauză de cinci ani. În acest an, în această țară au fost deja executate șase persoane condamnate la moarte.

Sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *