Banca Mondială a redus estimarea privind creşterea economiei Rusiei în 2013 cu 0,5 puncte, la 1,3%
Pentru 2014, Banca Mondială anticipează un avans al PIB de 2,2%, urmat de o creştere de 2,7% în 2015.
Ministrul rus al Economiei, Alexei Uliukaiev, a declarat în noiembrie că anticipează pentru 2013 o creştere economică de 1,5%, care ar fi cea mai redusă pe parcursul mandatelor de preşedinte ale lui Vladimir Putin.
"Banca anticipează că activităţile de investiţii vor creşte uşor, odată cu sfârşitul ciclului de reducere a stocurilor", consideră Birgit Hansl, economist al Băncii Mondiale pentru Rusia.
În discursul annual privind starea naţiunii, Putin a afirmat că încetinirea creşterii economiei Rusiei este provocată mai mult de cauze interne decât de efectul recesiunii mondiale.
Sursa: zf.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!