Banca Mondială ne dă 40 de milioane de dolari pentru a ne repara şcolile din țară
Potrivit lui Gavriliță, „$38,5 mil. sunt acordate sub formă de suport direct bugetului de stat, iar $1,5 mil. – sub formă de susţinere tehnică”. Fondurile vor fi alocate doar după atingerea unor indicatori de performanță în cadrul reformelor convenite.
„Una dintre condiții este de a dota 90 de școli până în 2018 conform standardelor „școlilor prietenoase copilului”. În prima etapă au fost selectate 17 de școli din 13 raioane ale Republicii Moldova, care au reuşit cel mai bine să repartizeze bugetul, să rezolve problema transportării elevilor şi să îndeplinească celelalte condiții”, a spus Gavriliță.
Potrivit oficialului „deocamdată nu se cunoaște sumă care va fi alocată fiecărei școli pentru reparații, deoarece totul depinde de dimensiunile instituției, complexitatea muncii și o serie de alți factori care vor fi identificaţi ca urmare a evaluării instituției”.
„Procesul de realizare a lucrărilor de reparație va fi supravegheat de reprezentanţi ai Băncii Mondiale, de asemenea, vor putea participa și părinții, care vor evalua munca și vor aprecia rezultatele”, a spus secretarul de stat Gavriliță, adăugând că „proiectul de desfăşurare a lucrărilor de reparație va fi elaborat până la sfârșitul anului 2014, iar lucrările vor începe în 2015”.
sursa: infotag.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!