Actualitate

Banca Mondială şi-a majorat capitalul cu 13 miliarde de dolari

Din această sumă, 7,5 miliarde de dolari vor fi alocaţi Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) – principala divizie a BM – şi 5,5 miliarde de dolari vor merge către International Finance Corporation (IFC), divizia de investiţii a Băncii Mondiale.

Ultima dată când Banca Mondială şi-a majorat capitalul a fost în 2010.

De asemenea, statele emergente vor avea un rol mai important în BIRD. China, al treilea cel ai mare acţionar, va beneficia de o majorare a drepturilor de vot de la 4,45% la 5,71%, în timp ce SUA şi Japonia vor accepta reducerea drepturilor lor de vot, la 15,87% şi, respectiv, 6,83%.

Banca Mondială a precizat că în urma majorării capitalului creditarea generală va creşte la aproape 80 de miliarde de dolari în anul fiscal 2019 (de la aproximativ 59 de miliarde de dolari anul trecut), şi la o medie de aproximativ 100 de miliarde de dolari anual până în 2030.

Sursa: Agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *