Ultima oră

Banca Vaticanului își va publica bilanțul pe internet

Înfiinţarea site-ului are ca obiectiv o transparenţa mai mare şi o deschidere mai mare către exterior, a explicat von Freyberg, citat de agenţia italiană de presă Ansa.

Măsura este un nou pas în politica de reforme adoptată de Vatican în ultimii doi ani în privinţa instituţiei sale financiare, suspectată că ar fi fost implicată în activităţi de spălare de bani.

Ernst von Freyberg a fost numit la conducerea Băncii Vaticanului în luna februarie, postul de preşedinte fiind vacant timp de nouă luni.
Banca a fost scena unor scandaluri de amploare, cele mai ample după cel din 1982, care a implicat loja masonică ilegală P2, CIA şi mafia.
În iulie anul trecut, un raport al Moneyval, un grup de experţi al Consiliului Europei, a estimat că autorităţile din Vatican au parcurs un drum lung, într-un timp scurt, dar că mai sunt lucruri de făcut.

Una dintre problemele identificate este că instituţia financiară, care deţine 33.404 conturi, nu a realizat încă o bază de date cu clienţii, aşa cum s-a angajat la sfârşitul anului 2012.

O altă solicitare a experţilor este ca Banca Vaticanului să fie supravegheată "într-o manieră independentă".

Experţii au îndoieli în ceea ce priveşte puterea reală a Autorităţii de Informaţii Financiare creată în decembrie 2010 la iniţiativa Papei Benedict al XVI-lea, condusă de un expert elveţian în combaterea spălării banilor, Rene Brulhart.

Banca Vaticanului a fost fondată în 1942, are active de 5 miliarde de euro şi administrează conturile a mai multe mii de ordine religioase şi asociaţii catolice. 

via Mediafax.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *