Banii, la propriu şi la figurat
Obiecte care, precizează doctorii, ne pot îmbolnăvi. Printre lucrurile purtătoare de cei mai mulţi microbi se numără: tastatura calculatorului, telefonul mobil şi banii. Leii moldoveneşti pot fi încărcaţi cu salmonela şi stafilococi, ca orice alţi bani.
Oameni buni, nu mai umblaţi cu bani, fiindcă sunt plini de microbi. Cei care au atâţia bani de îi pot întoarce cu furca, să nu îşi facă griji. Furcile nu transmit salmonela sau stafilococul. Nici cei care au propria bancă să nu îşi facă griji, nu se mută viruşii de la angajaţi. Însă mai grav e cu noi, ăştia care ne numărăm mărunţişul în fiecare seară şi încercăm să-l drămuim în aşa fel încât să ne acopere cheltuielile minime pentru trai.
Bineînţeles că ştiu din copilărie că banii sunt purtători de microbi, nu trebuie să îţi storci prea mult mintea ca să îţi dai seama că banii se plimbă din mână în mână, nu se spală – la propriu, doar la figurat de către unii, deci nu pot fi curaţi – la propriu, doar la figurat. Însă partea amuzantă e că nouăzeci la sută din populaţie nu deţin aceşti bani murdari şi virusaţi. Iar ceilalţi zece la sută au furcă sau angajaţi care să se ocupe de ei.
Ce om nu s-ar virusa oleacă? Cui i-ar strica cât mai mulţi viruşi livraţi frumuşel în pachete groase de bancnote, care cu Ştefan cel Mare, care cu Franklin? Să vină viruşii şi pe la noi, n-ar strica. Ori dacă tot nu vin, să nu ne mai amăgim ca vulpea că nu sunt strugurii aşa acri precum par.
Sunt conştientă că cei care au fabricat această ştire au avut în vedere sănătatea noastră, că vor să ne înveţe să ne ferim de salmonela şi stafilococ, dar mie această ştire mi s-a părut ca acele emisiuni despre mâncare, în care ţi se dă o reţetă: 50 grame mozzarela, ulei de seminţe de susan, cu un avocado, apoi puneţi tofu afumat şi varză de Bruxelles. Doar la sfârşit adăugaţi: sumac, wasabi, schinduf şi ferula. Iar moldoveanul nostru se uită ca mâţa-n calendar. Se gândeşte c-o fi gustos, dar nici măcar nu îi trece prin minte să caute acele produse complicate ale căror nume nici nu le-a reţinut.
Ei, uite cam aşa ne uităm, din păcate, şi când ne avertizează doctorii ce jegoşi sunt banii. (Care bani?)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!