Externe

Barack Obama anulează întâlnirea cu preşedintele filipinez după ce acesta din urmă l-a insultat

Duterte, un populist cunoscut pentru remarcile sale colorate şi pentru campania sa împotriva traficului de droguri în care mii de persoane au murit, a folosit cuvintele jignitoare la adresa lui Obama luni, în faţa reporterilor, cu o zi înainte de o întâlnire bilaterală planificată în Laos, unde liderii din sud-estul Asiei se reunesc pentru un summit anual.

Acesta a declarat că i-ar răspunde preşedintelui american dacă ar încearcă să conteste operaţiunile folosite de el pentru a combate traficul de droguri, potrivit Le Figaro.

Obama a aflat de această insultă când pleca de la summitul G20 din China. La o conferinţă de presă, acesta le-a spus consilierilor săi să discute cu oficiali filipinezi "pentru a afla dacă acesta este, de fapt, un moment în care pot avea loc conversaţii productive şi constructive", semnalând că întâlnirea nu va avea loc aşa cum era plănuit.

"Vreau mereu să mă asigur că dacă am o întâlnire, aceasta este productivă şi că obţinem ceva”, a spus Obama reporterilor.

În locul lui Duerte, Obama intenţionează să poarte discuţii bilaterale cu preşedintele Coreei de Sud, Park Geun-hye, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe.

Duterte regretă că afirmaţiile jignitoare au fost interpretate ca atac personal la adresa lui Obama

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte şi-a exprimat regretul după ce cuvintele jignitoare pe care le-a folosit la adresa lui Barack Obama au condus la anularea întâlnirii dintre cei doi lideri, reatează CNN.

Duterte a anunţat prin intermediul purtătorului său de cuvânt că regretă că afirmaţiile lui au fost interpretate ca un atac personal la adresa preşedintelui american.

"Aşteptăm cu nerăbdare să reducem diferentele care provin din priorităţile noastre naţionale şi din percepţii", a precizat acesta.

Oficialii de la Casa Albă au spus anterior că Obama va discuta cu Duterte despre modul în care statul Filipine gestionează problema traficanţilor de droguri, inclusiv prin execuţii extrajudiciare.

"Cine crede el că este? Nu sunt nicio marionetă americană. Sunt preşedintele unui stat suveran şi nu dau socoteală în faţa nimănui în afară de poporul filipinez", a spus Duterte luni, într-un discurs.

Sursa: Mediafax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *