Social

Bărbatul din Cahul, căutat cu disperare de rudele sale, găsit mort pe malul Prutului

Cadavrul bărbatului în vârstă de 81 de ani din Cahul a fost găsit fără suflare pe malul drept al râului Prut, în apropierea punctelor „SPF Brînza” (MD) – „SPF Foltești” (RO).

Astfel, după examinarea tuturor circumstanțelor urmează dispunerea procedurilor de expertiză, în urma cărora rudele vor putea prelua trupul neînsufleţit al acestuia de pe teritoriul țării vecine, transmite Știri.md.

Ulterior, pe caz a fost pornit un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Menționăm că Piotr Căpățână a dispărut de acasă pe 8 septembrie, în jurul orei 01:00. Rudele cereau ajutorul oamenilor pentru a stabili unde se află bărbatul, originar din satul Slobozia Mare, raionul Cahul.

Potrivit sursei citate, bărbatul suferea de pierderi de memorie și era îmbrăcat în cămașă de culoare deschisă, purta pantaloni de tip blugi, geacă și papuci.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *