Barcelona tinde să obţină calificarea în finala Champions League
Este un meci important pentru ambele echipe, în care nici una nu doreşte să piardă, mai ales că italienii vor avea un retur şi mai greu la Barcelona. Probabil că ambii antrenori vor încerca să păstreze şanse de calificare pentru echipa proprie, iar
dacă Inter va pierde prima manşă este greu de crezut că vor putea recupera în retur.
Inter este o echipă solidă, care ştie să-şi ţină adversarii departe de propria poartă, astfel încât ne putem aştepta la un meci cu puţine goluri.
Înaintea confruntării de la Milano, timonierul gazdelor Jose Mourinho a ales să întărească linia de mijloc, urmând să treacă la un sistem 4-1-4-1, în încercarea de a avea superioritate în compartimentul în care catalanii fac legea.
Se presupune că antrenorul portughez nu va risca să îl folosească pe Cristi Chivu în fata argentinianului Lionel Messi. Conform presei din Italia, Mourinho îl consideră pe Javier Zanetti mult mai potrivit pentru a-l anihila pe starul argentinian.
De partea cealaltă, cu excepţia lui Andres Iniesta, timonierul spaniolilor Pep Guardiola nu are probleme majore de lot şi va alinia cel mai bun 11, din care fac parte vedetele Xavi, Messi sau Ibrahimovici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!