UE / Nato

Barosso spune că țări ca Moldova și Ucraina SCHIMBĂ imaginea Parteneriatului Estic

Afirmația îi aparține președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso și face parte dintr-un interviu acordat publicației lituaniene „Lietuvos Rytas”, despre semnarea acordului de asociere cu Ucraina, în luna noiembrie, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

„Desigur, pentru acest lucru este nevoie de o voință fermă a partenerilor noștri de a implementa reformele promise. Aceasta este principala condiție pentru întocmirea, semnarea și ratificarea acordurilor”, a precizat Barosso, menționând importanța asocierii politice și a integrării economice a Ucrainei în UE.

„Politica Parteneriatului Estic oferă un format al relațiilor pentru toți partenerii. Cu toate acestea, cooperarea ar trebui să se bazeze pe valori comune, precum democrația, drepturile omului și libertățile fundamentale, dar și pe transparența sistemului judiciar al statului. Sperăm ca, până în noiembrie, Ucraina să poată să răspundă criteriilor enunțate în decembrie anul trecut de către Consiliul UE. Aceasta ar asigura ireversibilitatea procesului de reforme" – a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Timpul.md (A.G.) via Rador 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *