Basarabenii din Paris vor învăța gratuit limba franceză
Activitatea constă în oferirea cursurilor de limbă franceză, gratuite pentru beneficiari. La fel ca și consultația juridică gratuită, această nouă activitate este finanțată de către Proiectul Uniunii Europene „Consolidarea capacităților de gestionare a migrației în Republica Moldova" (Chișinău, Republica Moldova).
În prima serie, de cursurile gratuite de limbă franceză vor beneficia aproximativ 100 de migranți cetățeni moldoveni din regiunea pariziană. Activitatea se desfășoară în parteneriat cu primăria orașului Villeneuve-Saint-Georges, și cu sprijinul Comunității Creștine Ortodoxe „Sfîntul Gheorghe și Sfînta Treime" din localitate.
Prima serie de Cursuri gratuite de limbă franceză pentru migranții din R. Moldova din regiunea pariziană se va desfășura în perioada aprilie – iulie 2014.
sursa: rgnpress.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!