M-am pornit să scriu un editorial despre tragedia franceză. Firească pornire, pentru că m-a afectat în trei feluri: ca om, ca european și ca istoric. Ca om, pentru că îmi pare rău de zecile de vieți pierdute și de starea de insecuritate pe care o resimțim cu toții. Am cunoscuți care au refuzat să zboare zilele astea pentru că se tem. Dar am regrete și pentru cei 250 mii de sirieni omorâți în nodul sirian, provocat de interferența marilor puteri, inclusiv Franța. La fel cum am regrete față de zecile de mii de irakieni sau afgani, omorâți de imixtiunea altor mari puteri. Ca european și latin resimt desigur tragedia franceză, mă fac solidar cu toată comunitatea europeană și condamn această manifestare barbară, a unor bestii care pot face așa ceva. Dar dincolo de aceste categorii subiective, țin și la obiectivitatea mea intelectuală și mai ales istorică, care îmi spune că trăim într-o lume care trebuie văzută în mai multe culori și unde trebuie văzut tot tabloul, nu doar anumite părți ale sale. Marele privilegiu, dar și blestem al istoricului, este faptul că are memorie lungă. Din acest considerent m-am oprit din scris, pentru că la 19.01.2015, scriam un editorial – Ciocnirea Civilizațiilor, tot influențat de un atentat împotriva națiunii franceze, dar și a civilizației europene. După ce l-am recitit, am considerat că nu mai am nimic de adăugat, iar cei care vor să-l recitească îmi vor da dreptate.

Prin urmare, am revenit la scrierea mea despre marile glorii ale sportului românesc, pe care Basarabia i-a născut, dar de această dată cu o istorie mai puțin obișnuită. Este vorba despre o persoană care n-a făcut sport de performanță, dar care prin felul său de a simți sportul și a-l reda oamenilor, a făcut să vibreze inimile a milioane de români și să ne facă să privim altfel marele fenomen al performanței sportive. Numele său este Ioan Chirilă, cronicar sportiv și jurnalist, autor de cărți și un mare observator al sportului românesc și internațional.

Copilăria basarabeană

Ioan Chirilă s-a născut la data de 25 octombrie 1925 în orașul Ismail din sudul Basarabiei, atunci România. Tatăl său, Ștefan G. Chirilov, care se născuse în anul 1890 în comuna Cairaclia (județul Ismail), era agricultor și industriaș de etnie lipoveană. În perioada României întregite a fost primar al comunei Cairaclia, președinte al Băncii Populare din aceeași comună și va fi decorat cu Meritul Comercial Clasa I, Ordinele Coroana României și Steaua României în Gradul de Cavaler, dovadă de mare contribuție la realizarea dezideratelor românești în această regiune cu populație mixtă, deloc ușor de guvernat de statul român. Mama sa, Caliopi Alaman, era de origine greacă, familia ei fiind venită în România din Insula Andros. Copilăria în Delta Dunării a fost fascinantă pentru viitorul cronicar, acesta purtând cu el, până în ultima clipa, nostalgia satului copilăriei sale din sudul Basarabiei (minunata moară cu valțuri…), la fel ca și Proust parcă, fiind în permanentă căutare a unor timpuri pierdute, care vor reapărea deseori în opera sa diversă.

În anul 1940, la vârsta de 15 ani, în condițiile ocupației sovietice a Basarabiei, Ioan Chirilă a trecut Dunărea, împreună cu familia sa, și s-a stabilit în orașul Galați, iar apoi la Brăila, unde a absolvit liceul. Ulterior, s-a mutat la București, unde s-a înscris la Facultatea de Drept, pe care a absolvit-o în anul 1949. În această perioadă a practicat mai multe sporturi: fotbalul (ca junior la echipa de categorie inferioară Cetatea Ismail, apoi, în timpul războiului, la divizionara B Dacia „Vasile Alecsandri" Galați. Cariera de fotbalist i-a fost întreruptă de o accidentare gravă, dar în timpul studiilor universitare a jucat volei, tenis și a practicat atletismul (aruncarea greutății).

Cariera de cronicar

Din anul 1951 Ioan Chirilă a lucrat ca redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică și Sport, pentru ca din anul 1959 să activeze ca jurnalist la cotidianul „Sportul popular“ – transformat după Revoluție în „Gazeta sporturilor“. La acest cotidian sportiv, Ioan Chirilă a îndeplinit pe rând funcțiile de redactor (1959-1961), șef de rubrică (1961-1971), publicist comentator (1971-1978), șef de secție (1978-1993), director general (1993-1999). Din anul 1997 a lucrat ca senior editor la cotidianul „Pro Sport“. A participat la nouă turnee finale ale Campionatului Mondial de Fotbal și la două ediții ale Jocurilor Olimpice de vară. În anii 1970, a deținut la Radiodifuziunea Română o rubrică permanentă în calitate de comentator.

Publicist și scriitor

Cunoscut sub porecla de „Nea Vanea", Ioan Chirilă este autor a 27 de volume de publicistică închinate unor sportivi sau evenimente sportive, scrise într-un stil original, colorat („Șepcile roșii“, „World Cup ’66“, „Argentina“ „Și noi am fost pe Conte Verde” etc.). De multe ori, reflectarea evenimentului sportiv era un pretext pentru reportaje literare sui-generis, evocând emoționant locurile, oamenii obișnuiți și artele. Cărțile sale au fost editate în tiraje foarte mari, cartea „Nadia“ de exemplu vânzându-se în 300.000 de exemplare.

În același timp, Ioan Chirilă a fost și un traducător de excepție. A tradus din limba rusă de la cărți tehnice, până la piese de teatru precum „Turnul de Fildeș" de Viktor Rozov, „Fuga" de Mihail Bulgakov și câteva schițe de M. Zoscenko, pe care le-a dramatizat sub titlul „Când comedia era rege". Toate s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din București.

Membru al Uniunii Scriitorilor, Ioan Chirilă a scris enorm în treizeci şi patru de ani, lucru pentru care a primit numeroase premii şi distincţii. A fost de departe cea mai importantă personalitate a gazetăriei sportive româneşti. Cu uşurinţa uimitoare a talentului său uriaş, încet şi sigur, doar prin harul de a înşirui iscusit cuvintele, a devenit patriarhul cronicarilor sportivi. A trecut cu brio prin toate formele de exprimare ale gazetăriei sportive. Era cel mai mare dintre toţi reporterii sportivi români, lucru recunoscut chiar în timpul vieții. De altfel, toate scrierile sale sunt adevărate reportaje vaste. Începând din 1970, a fost prezent fără întrerupere la toate campionatele mondiale de fotbal. Toate cele opt turnee finale la care a asistat s-au soldat cu câte o carte memorabilă. Dar în același timp, cu un veritabil suflet de artist, Ioan Chirilă a fost pasionat de tot ce era frumos – de pictură, de film, de teatru şi de muzică. Îndeosebi de muzică. Toate scrierile lui au o muzicalitate unică, un ritm inimitabil, o frumuseţe aparte, datorate unui har cu care nu sunt învestiţi prea mulţi pământeni. Din acest considerent, cariera marelui gazetar se confundă cu istoria fotbalului românesc.

Familia și copiii

Căsătorit cu actrița și directoarea de teatru Iarina Demian (mama Danei Vasilescu din filmul Liceenii), cu care a avut doi copii, Ionuț Chirilă (n. 1967) și Tudor Chirilă (n. 1974). Dacă Tudor a moștenit talentul mamei sale, având veleități de artist, Ionuț a fost fascinat încă de mic de lumea în care se învârtea tatăl său, cea a sportului și a presei sportive, întâi ca fotbalist, iar mai apoi ca antrenor. Tudor Chirilă este un actor, muzician, compozitor și producător, a fost solistul formației „Vama Veche”, apoi a fondat formația „Vama”. Ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lungmetraj și a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unor regizori români importanți. Ionuț Chirilă este un antrenor de fotbal, care și-a început cariera la clubul Electromagnetica, unde a activat un an. Apoi, a antrenat clubul CSM Focșani, care în 2001 și-a schimbat numele în Unirea Focșani, a stat pe banca tehnică 2 ani. Între 2005-2006, a antrenat Jiul Petroșani. În 2007, a semnat cu clubul de Liga I UTA Arad, iar din 2013 a semnat cu Concordia Chiajna, echipă de Prima Ligă a campionatului României.

Memoria lui Ioan Chirilă

La șase ani și o săptămână de la trecerea sa în eternitate, marele ziarist a revenit, într-un fel, printre noi: atunci a luat viață prima gală a Premiilor care îi poartă numele. Ateneul Român a trăit în 2005, pentru o seară, din amintirea maestrului – din amintirea lui și din operele celor mai buni jurnaliști sportivi ai momentului. Gala premiilor „Ioan Chirilă”, care a durat timp de șase ediții, a fost organizată de Iarina Demian și Tudor Chirilă, soția și fiul cronicarului, cu scopul declarat de a fixa breslei standardul de performanță pierdut după încetarea din viață a lui Ioan Chirilă.

Opera lui este unică și rămâne de referință, chiar și la mulți ani de la plecarea în neființă a lui Nea Vanea: Decatlonul de aur (1963); Finala se joacă astăzi (1966); World Cup’66 (1966); Glasul roților de tren. Istoria „Rapidului" (1968; ed. a II-a 2000); Șepcile Roșii (1969); Mexicul – această „fata morgana" (1970); Mexico ’70. Jurnal sentimental (1970; ed. a II-a, 2002; ed. a III-a, 2009); Ar fi fost prea frumos (1972; ed. a II-a, 2009); Învingătorul lui Cruyff – Campionatul Mondial de fotbal 1974 (1975; ed. a II-a, 2001); Cu cărțile pe față. Însemnări din lumea sportului (1976); Nadia (1977; ed. a II-a, 2001; ed. a III-a, 2009); Ar! Gen! Ti! Na! (1978, ediția a II-a, 2001); Răsucind fusele orare. Însemnările unui cronicar de fotbal (1980); My Husband, the King (1980); Viața la puls 200. Ocolul lumii în 30 de sporturi (1981); España ’82 (1982); Și noi am fost pe Conte Verde (1983); Pe marile bulevarde ale fotbalului (1984); Zile și nopți pe stadion (1986); Frumoasele noastre duminici (1988); Franz über alles (1990); Eu am jucat cântând (1991); Maratonul meu (1993, ed. a II-a, 2000); Lucescu și drogul său, fotbalul (1999; ed. a II-a, 2009); Un veac de fotbal românesc (1999).