Mai mult decât atât, de marele nostru campion la box Constantin Bejenaru mă leagă faptul că a început să facă box la primul meu antrenor – Andrei Grosu, în aceeași sală unde am pășit și eu prima oară. În plus, în anul 1997, atunci când am organizat turneul de box în memoria lui Andrei Grosu, am fost cel care i-am înmânat lui Costel prima medalie de campion, acesta fiind primul său campionat câștigat. Ce diferențiază cazul acestor doi sportivi de restul basarabenilor, pe care i-am încadrat în galeria de aur a sportului românesc, este faptul că sunt încă sportivi activi și capabili să genereze performanță, care va face lumea sportului să vorbească de ei.

Mister KO

Două lucruri au determinat venirea lui Costea Bejenaru în lumea boxului. Primul fapt este unul de locație, el locuind în Ungheni la câțiva pași de sala de box, care se află la Palatul Culturii din oraș. Această proximitate a avut un magnetism decisiv, fiindcă vedea permanent băieții care veneau acolo și sala. Al doilea factor a fost tatăl lui Costel, Ion Bejenaru, de la care a moștenit nu numai constituția și tăria fizică, dar și caracterul. Acesta a practicat la viața lui mai multe probe de sport de la atletism și fotbal la parașutism, dar în general, neamul lor avea o sănătate de fier, bunelul boxerului putându-se lăuda cu faptul că ridica omul în sus, apucându-l de curea cu dinții. Această moștenire genetică l-a transformat pe Costel în unul din cei mai mari puncheri din boxul românesc și mondial, care termina majoritatea luptelor prin a-și trimite adversarii adormiți la vestiare. Stângaci de la natură, și-a dezvoltat o forță ucigătoare în acest braț, din cele nouă titluri de campion național al României, toate fiind câștigate înainte de limită sau prin knock-out. La primul său meci la profesionism în Statele Unite, împotriva americanului Dwayne Jackson, desfășurat la 28 septembrie 2012 în Lawton, Oklahoma, și-a trimis adversarul la podea cu o lovitură pe care presa americană a numit-o „asemeni unei copite de cal”.

Chiar dacă a avut în viața sa numeroși antrenori, tatăl său a fost cel care i-a stat alături și a controlat fiecare pas al activității sale sportive. Tata i-a făcut acasă a doua sală de sport, cu aparate de forță, iar serile priveau și analizau împreună meciurile marilor campioni, în mod special ale lui Mike Tyson, pe care ulterior îl va cunoaște în America. Născut la 7 iunie 1984, Costel mai are o soră, Svetlana, în care de asemenea s-au concentrat niște calități sportive excepționale și pe care Ion Bejenaru le-a dus pe cele mai înalte culmi ale performanței. Triplă campioană a R. Moldova la judo și sambo, Svetlana Bejenaru, a fost Campioană Europeană la tineret la sambo, apoi vicecampioană mondială și câștigătoare a medaliei de bronz la Cupa Lumii. O redutabilă familie de campioni, despre care cu regret se cunosc atât de puține.

Calitățile și talentul lui Constantin Bejenaru nu s-au făcut imediat remarcabile, chiar dacă muncea mult și era evidentă predispoziția sa pentru acest gen de sport. După decesul nefericit al lui Andrei Grosu, Costel s-a antrenat o perioadă la Igor Martâniuc, după care va ajunge la Liceul Internat Republican cu profil sportiv, unde l-a avut antrenor pe Grigori Liutîi, alături de care s-a antrenat până la plecarea sa în România. Nu s-a regăsit acasă, având deopotrivă dificultăți financiare, care făcea problematică participarea sa la multe competiții, unele și cu rea-voința oamenilor de decizie din boxul moldovenesc, care în general l-au marginalizat. La aceasta s-a mai adăugat și faptul că nu făcea parte dintr-un club reprezentativ, iar la campionate era furat de „mafia arbitrilor”, cum spune tatăl său, care i-a închis permanent calea spre titlul de campion.
În aceste circumstanțe, tatăl său a luat decizia de a-l muta în România. Ca toate lucrurile care se întâmplă cu voia Domnului, a ajuns la Bacău, la cel mai mare antrenor român de box, Relu Auraș, fostul antrenor al lotului național olimpic al României, cel de numele căruia se leagă marile performanțe ale boxului românesc din anii 1990, când au strălucit Francisc Vaștag și Leonard Doroftei. La Bacău a ajuns de asemenea spectaculos. În anul 2001, într-un meci la un turneu de la Iași l-a trimis la podea pe chiar Campionul European de tineret, care era discipolul lui Auraș. La scurt timp era deja la pregătiri cu lotul României de tineret și câștiga primul său titlu de campion național la tineret, sfârșind toate luptele prin KO.

Cariera sa sportivă poate fi convențional împărțită în trei perioade. Prima este perioada de debut, atunci când a boxat în R. Moldova, unde a început a se afirma calitatea sa de campion. Cea de-a doua perioadă este cea de boxer amator în România, unde a câștigat nouă titluri de campion național și de trei ori Centura de Aur, cel mai important turneu internațional desfășurat în România. În această perioadă, va câștiga pentru România trei medalii la Campionatul Uniunii Europene (bronz în 2004 în Spania, argint 2006 în Ungaria și 2007 în Irlanda), medalia de bronz la Campionatul European din Bulgaria (2006) și medalia de bronz la World Combat Games din Beijing (2010). De la această perioadă a rămas cu o mare experiență, care ulterior îl va propulsa cu succes în boxul profesionist, dar și cu un mare regret, anume faptul că nu a putut evolua la o ediție a Jocurilor Olimpice, un „blestem” pe care l-a avut, așa cum am văzut anterior și o altă glorie a sportului basarabean, halterofilul Valeriu Calancea.

Calea spre profesionism

Din anul 2011 începe cea de-a treia perioadă a carierei sale sportive, legată de trecerea la boxul profesionist. Intrarea sa în boxul profesionist a fost spectaculoasă și neordinară. A atins un anumit prag de maturitate și saturație în boxul amator, prin urmare în acel an va accepta invitația de a participa la un turneu piramidal, al celor mai buni boxeri la categoria „grea” din Europa, care se chema Bigger’s Better. Acest turneu s-a desfășurat în opt grupe, care reuneau în diferite orașe europene câte opt boxeri profesioniști. Costea Bejenaru a avut grupa sa la Vilnius, pe care a câștigat-o convingător, toate cele trei lupte fiind doar un antrenament pentru finala care urma să fie în Croația. Era o ipostază totuși nouă pentru el. Toată viața a boxat la categoria de 81 kg, unde a realizat cele mai importante performanțe, iar la categoria grea erau adversari înalți și mai grei. S-a impus prin rapiditate și forța teribilă a loviturilor, care în curând vor îndoi cei mai buni boxeri profesioniști ai Europei.
În decembrie 2011 va deveni cunoscut în întreaga lume, după ce va fi primul câștigător al Bigger’s Better și cel mai bun greu al continentului european în versiunea dată. În această finală a greilor, l-a învins pe danezul Ed Monso, după care a trecut de uriașul francez Nicolas Wamba, pentru ca în marea finală să-l înfrunte pe boxerul croat Ivica Bakurin, care boxa la el acasă. N-a fost un meci ușor, mai ales că avea de înfruntat presiunea sălii care își susținea favoritul, dar victoria a fost atât de spectaculoasă, Constantin impunându-se cu 29 la 28 în chiar fieful croatului. A fost remunerat cu un cec de 25 mii $, dar dincolo de aceasta se deschidea o frumoasă perspectivă de profesionism, care n-a întârziat să apară.

După îndelungate negocieri și preocupări, în anul 2012 va ajunge la New York, unde cu ajutorul românului Adrian Amăriuței va semna un contract la profesionism, fiind preluat de chiar fostul antrenor al lui Mike Tyson – Kevin Rooney. Acum se antrenează la clubul „Cus D’Amato” din Catskill, New York, numit așa în memoria marelui antrenor american care l-a descoperit și l-a lansat în boxul mondial pe Mike Tyson, dar și pe Kevin Rooney. Deseori este asemănat cu Mike Tyson, pentru statura sa joasă și constituția fizică, iar pregătirea sa este făcută după tiparele deja experimentate de marele campion american.

Până la ora actuală Costel Bejenaru a desfășurat zece lupte la profesionism, toate împotriva boxerilor americani, toate câștigate, dintre care patru înainte de limită sau knock-out. Rapiditatea și forța cu care lovește și boxează, i-au atras deja mai multe porecle, dintre care cele mai cunoscute „Buldogul român” și „fulgerul”. La 15 aprilie curent, îl va înfrunta pe boxerul rus Alexandru Zubkov, care la fel ca și Constantin este neînvins în boxul profesionist, câștigând până acum la fel zece lupte.

Am vorbit recent cu tatăl lui Costel. Are un mare regret, dincolo de bucuriile legate de performanța fiului său. Spune că în România este considerat moldovean, iar în R. Moldova toți îl cred român, iar din acest considerent, nici intr-o țară, nici în alta nu există interes pentru succesele sale. În realitate, Costel Bejenaru este o realizare a ambelor state, iar numele său și rezultate sale spectaculoase ar trebui să fie un bun comun al României și R. Moldova, cel puțin atâta timp cât iese la meciuri cu drapelul R. Moldova și este considerat că vine din România. Până la urmă, este un lucru care ar trebui să ne facă pe toți mândri că îi suntem contemporani.