Opinii și Editoriale

Basarabia cea fără proroc și fără noroc

Am mai scris despre aceasta: pentru a fi scoși la limanul istoriei, basarabenii au nevoie de un proroc (politician) care ar fi ghidat în acțiunile sale de morală și… inspirația divină, dar nu de mărimea conturilor sale din băncile din străinătate. Un politician de inspirație divină, înseamnă, simplificând nuanțele, un om al neamului, cu durere de neam, cu frică de Dumnezeu care vine la putere ca să se pună în slujba neamului său. Dacă cineva îmi spune că liderii politici de astăzi au decis să lupte pentru putere și să pună mâna pe putere, mânați de inspirația divină, nu-l voi crede.

…Trăim timpuri în care rămâne tot mai puțin loc pentru Dumnezeu și pentru fapte omenești de inspirație divină. Elitele politice de la conducere constituie o adunătură de venali penali. Nu sunt de acord cu faptul că toate conducerile țărilor sunt de la Dumnezeu – atunci aș admite că Lenin și Stalin au fost unși tot de Dumnezeu. Sunt sigur că unii sunt unși de diavol.

În aceste vremi tulburi, roșcate, fără Dumnezeu și cu popi revoluționari care-l slujesc pe Satana, lipsa unui proroc, adică a unui politician moral, ghidat de inspirație divină, devine tot mai simțită. Părerea mea e că statele sunt făcute de oameni, popoarele însă sunt de la Dumnezeu și tot de la Dumnezeu trebuie să fie și conducătorii popoarelor. De la Dumnezeu, nu de la un popa Merchel de la Bălți, care crede că Iisus Hristos s-a născut la Bălți și a făcut școala de partid la Harkov.

La timpul său, într-o epocă de neliniști și tulburări geopolitice, preotul și poetul Alexei Mateevici a presimțit că vine marea prăbușire a imperiilor, inclusiv a Imperiului Rus, iar această prăbușire ridică problema destinului acelei jumătăți a Moldovei anexată de ruși în 1812 și botezată de ei, impropriu, Basarabia. Cine putea ști atunci, în vara lui 1917, încotro trebuie să pornească această parte a neamului românesc? Numai un proroc! Un politician cu inspirație divină. Mateevici înțelegea profund ce spune. Au trecut aproape o sută de ani de atunci, dar lucrurile au rămas acolo unde le-a lăsat Mateevici. Nimeni nu mă va putea convinge că „analiștii politici” de „calibru” cei care apar azi pe la televiziunile din Chișinău, sunt mai tari în analize și prognoze decât preotul și poetul Mateevici.

Un proroc (în sensul în care folosea acest cuvânt Mateevici) nu poate apărea într-un mediu populat de venali penali și de „formatori de opinie” plătiți de ruși pentru a asasina totul ce e moral și valoros în această țară. Nu voi ezita niciodată să aduc drept exemplu cazul lui Grigore Vieru, asasinat moral de o haită de ticăloși aflați în solda comuniștilor lui Voronin. Trăim timpuri grele, fără Dumnezeu, iar unde nu-i Dumnezeu se poate orice și locul prorocilor e ocupat, precum spuneam mai sus, de ticăloși venali penali. Preotul Mateevici se temea că, dacă nu-și vor găsi un proroc, basarabenii vor fi scoși din joc. Oare nu s-a întâmplat deja așa ceva din cauză că am ales în fruntea noastră oameni fără Dumnezeu? Când zic Dumnezeu, nu mă gândesc la frunți însângerate de atâtea mătănii. Mă gândesc la oamenii morali, care nu săvârșesc ticăloșenii. Nu e obligatoriu să fii credincios adânc, obligatoriu e să nu fii ticălos și să treci prin viață ca un ticălos.

Iar dacă te-ai băgat în politică, trebuie să realizezi că ai intrat în slujba poporului tău și a lui Dumnezeu, dar nu a dușmanilor neamului tău și a Satanei. Azi Basarabia nu are încă un asemenea proroc. De aceea, arată așa cum arată – o țară „fără noroc” cum spunea A. Mateevici în poezia „Basarabia”:

Să știți: de nu veți ridica
Din sânul vostru un proroc,
În voi viața va seca,
Zadarnic soarta veți ruga,
Căci scoși veți fi atunci din joc
Și-ți rămânea făr` de noroc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *