Noua bașcană a Găgăuziei, Evghenia Guțul, este vizată într-un dosar contravențional de exces de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu.
Potrivit Procuraturii Generale (PG) citată de Ziarul de Gardă, cauza penală a fost pornită pe 5 septembrie de către Procuratura din UTA Găgăuzia în baza unei plângeri a doi activiști civici, scrie Vocea Basarabiei.
„La moment, nu există nici o persoană cu statut de contravenient în cauza nominalizată. Procuratura urmează să audieze reprezentantul părții vătămate și să întreprindă toate acțiunile necesare pentru elucidarea circumstanțelor relevante și stabilirea adevărului”, a declarat Violina Moraru pentru sursa citată.
Astfel, potrivit prevederilor Codului contravențional, „excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu” se sancţionează cu amendă de până la 4.500 de lei cu privarea de dreptul de a deţine o anumită funcţie sau de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de până la un an.
Vă amintim că Evghenia Guțul a fost învestită oficial în funcție pe data de 19 iulie, în cadrul unei ceremonii unde nu a fost prezentă nici predecesoarea acesteia, Irina Vlah, și de asemenea reprezentanți ai puterii de la Chișinău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!